Fiul lui Victor Pițurcă, audiat de la DNA. Fostul selecționer, prezentat astăzi pentru mandat de arestare

Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner al naţionalei de fotbal Victor Piţurcă, s-a prezentat, marţi, la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori.  Şi Victor Piţurcă a fost scos din arest şi adus în faţa anchetaorilor pentru a fi audiat în acelaşi dosar.


DNA a anunţat, luni, într-un comunicat că procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de luni, a lui Gabriel Ţuţu, director general al Companiei Naţionale Romarm SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual. Victor Pițurcă a fost și el reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).

Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).

2. Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor «servicii» suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.

Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, se arată în comunicatul DNA.