Finalele Ligii TSD Slatina se vor disputa joi, 29 septembrie, de la ora 18.00. Suporterii vor avea parte de surprize din partea organizatorilor

Cea de-a IV-a ediţie a turneului de minifotbal „Liga TSD Slatina”, care s-a desfăşurat în incinta C. N. Ion Minulescu, se apropie de final. 20 de echipe au luat parte la întrecere, cele mai bune urmând să evolueze joi, 29 septembrie, de la ora 18.00, în finalele competiţiei.

Finalistele acestui sezon al Ligii TSD sunt FC Kozel și Pirelli 2012 Slatina, care  se vor duela în finalamare, în timp ce Phoenix și FC Sporting vor disputa finala mică.

Meciurile, pline de suspans, vor fi disputate joi, 29.09.2022, începând cu ora 18:00, pe terenul de Fotbal al Colegiului Național ”Ion Minulescu”.

Dincolo de premiile acordate jucătorilor, care au demonstrat că sunt cei mai buni dintre cei buni, avem pregătite surprize și pentru suporterii din tribune, care au fost de fiecare dată al 12-lea jucător din teren.

Așadar, vă invităm să veniți în număr cât mai mare să vă bucurați de fotbal, să vă susțineți favoriții și să fiți parte a proiectului nostru dedicat iubitorilor sportului rege, mișcării și fairplay-ului”, transmit tinerii social democraţi, organizatorii acestui eveniment.

Suporterii care vor fi prezenţi în tribune pentru a urmări finalele vor putea participa, în pauza dintre meciuri, la o tombolă, în urma căreia vor putea câştiga mingi de fotbal. Echipele ajuns în finală vor fi premiate cu echipamente sportive, diplome şi cupe.