Explozie puternică într-un bloc, de la o trotinetă electrică. Suflul deflagraţiei a smuls un perete al apartamentului

Explozie produsă din cauza unei trotinete electrice, într-un bloc din Iaşi. Un perete exterior al clădirii a fost smuls de suflul deflagraţiei. Explozia a fost urmată de un incendiu puternic.


Un tânăr de 30 de ani, care se afla în respectivul apartament la momentul exploziei, a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Acesta a fost dus de Ambulanţă la spital cu răni pe membre. La faţa locului se fac verificări ce anume a cauzat explozia, urmată de incendiu. Din primele informaţii pare a fi vorba despre o baterie de la o trotinetă electrică ce era pusă la încărcat în sufrageria apartamentului, potrivit observatornews.ro.

Zidul exterior al acelei camere a fost pus la pământ. Tâmplăria a rămas prinsă în copacul din faţa blocului. Din bloc s-au autoevacuat 25 de persoane. Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, alături de poliţişti, fac verificări pentru a vedea cu exactitate ce s-a întâmplat de s-a ajuns la o explozie atât de puternică.

Incendiul a fost stins de pompieri în foarte scurt timp, dar oamenii spun că s-au speriat. Explozia s-a resimţit ca un cutremur.