Explicaţiile CAO, după remedierea avariei din zona Palatului de Justiţie. S-a lucrat la o adâncime de şase metri

Ore bune, partea de sus a municipiului Slatina nu a avut apă potabilă, luni. Asta după ce a fost semnalată o avarie pe strada Mănăstirii, în faţa Palatului de Justiţie. 14 ore a lucrat personalul de intervenţie al Companiei de Apă Olt pentru remedia problema.

Mai bine de zece ore, slătinenii nu au avut apă la robinete. O conductă de oţel, de o jumătate de metru diametru s-a fisurat, iar apa scursă a format o cavernă sub strada Mănăstirii.

Compania de Apă Olt face următoarele precizări cu privire la avaria de pe rețeaua publică de distribuție apă, de pe strada Mânăstirii, zona Palatului de Justiție, din municipiul Slatina, din data de 6 iunie 2022.
Răspundem la întrebările adresate de către cetățenii care locuiesc în partea de sus a municipiului, unde alimentarea cu apă a fost oprită pentru aproximativ 10 ore.

„Intervenția a fost îngreunată pentru că această conductă era la mare adâncime, dar și din cauza lucrărilor de sistematizare a zonei care s-au realizat în ultimii 25 de ani, lucrări care au necesitat umplerea terenului cu agregate naturale, deoarece cota terenului de aici era mult sub cota terenurilor din zonele A.I. Cuza și Arcului. În momentul în care echipa de intervenție a Companiei de Apă Olt a început săpăturile pentru a ajunge la conductă, s-a constatat că materialele de umplere a terenului au fost luate de cantitatea mare de apă din subteran și că acolo se formase o cavernă, unde au căzut și resturile de asfalt și beton rezultate în urma săpăturilor. Pentru evacuarea apei și a resturilor de asfalt și de beton s-au folosit 4 motopompe mari, autospeciala de intervenții și 2 buldoexcavatoare. Toate aceste lucrări neprevăzute au mărit timpul de intervenție”, arată reprezentanţii CA, într-un comunicat de presă.

Iniţial, s-a luat decizia scăderii progresive a presiunii apei distribuite, încercând astfel evitarea sistarea furnizării apei.

„Întrucât debitul de apă din caverna formată pe strada Mănăstirii, zona Palatului de Justiție, a fost foarte mare și conducta de canalizare în care a fost pompată apa evacuată nu a mai putut prelua, în jurul orei 15.00, s-a decis sistarea furnizării apei, în partea de sus a municipiului Slatina. Pentru golirea conductei avariate aflată mult mai jos decât rețeaua de alimentare cu apă a municipiului, din cauza cotei terenului, a fost nevoie de câteva ore și de aceea sistarea serviciului de alimentare cu apă s-a prelungit, mult peste ora anunțată inițial. După ce s-a ajuns la conducta avariată, s-a intervenit prin montarea unui colier de inox, lucrare, care în mod normal se finalizează rapid, dar pentru că acum s-a lucrat la o adâncime de 6 metri, prin montarea panourilor de sprijinire a malurilor, intervenția a durat alte câteva ore”, mai spun reprezentanţii CAO.  

În jurul orei 1.00, s-a început încărcarea rețelei publice de distribuție apă din partea de sus a municipiului Slatina și s-a reluat treptat alimentarea cu apă. În unele zone, au apărut modificări ale turbidității apei, cauzate de depunerile de oxid de fier de pe conductele din oțel, depuneri care apar în urma procesului de clorinare.

„Facem precizarea că personalul de intervenție al Companiei de Apă Olt a lucrat aproximativ 14 ore pentru remedierea acestei avarii, pe tot parcursul intervenției prioritară fiind finalizarea rapidă a lucrării și reluarea serviciului de alimentare cu apă, în partea de sus a municipiului Slatina. Ținând cont de adâncimea la care s-a intervenit și de condițiile de umiditate, personalul specializat de intervenție a asigurat efectuarea reparațiilor, prin rotație, la un interval de 10-15 minute. Funcționarea optimă a echipamentelor și utilajelor de intervenție a necesitat un număr mai mare de angajați prezenți în zonă, pe toată perioada intervenției”, se arată în comunicat.

Conducta de alimentare cu apă din zona respectivă va fi înlocuită, ea făcând parte din lista retețelor de distribuție apă prevăzute pentru reabilitare, în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020”, proiect aflat în implementare în municipiul Slatina. Investiția din această zonă cuprinde și montarea unei vane pentru a putea fi evitate, pe viitor, astfel de situații.

„Ne cerem scuze tuturor pentru disconfortul cauzat de această situație neprevăzută!”, mai arată CAO.