Drumul Expres Craiova-Pitești: Tronsonul 1 aproape complet, cu 85% din lucrări realizate (VIDEO)

85% este stadiul fizic de execuție al tronsonului 1 din Drumul Expres Craiova-Pitești, potrivit reprezentanţilor DRDP Craiova.


Sursa citată transmite că antreprenorul, OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI AS – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL, are mobilizate peste 230 de persoane, pe teren fiind 175 de echipamente și utilaje, pentru transportul materialelor având la dispoziție 65 de autocamioane.

„Montajul parapetelui este în graficul asumat, fiind montați peste 17 km. Jumătate din stratul de uzură a fost deja așternut”, transmite DRDP Craiova.



Valoarea contractului este de 439,29 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita județului Dolj cu Olt. Traseul traversează teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.

Tronsonul 3 a fost dat în circulaţie la sfârșitul anului 2023, iar Tronsonul 4 va fi gata la finalul acestui an. Tronsonul 2 a fost deschis integral circulației în 2022.