CSM Slatina pierde previzibil pe terenul celor de la SCM Râmnicu Vâlcea

Echipa de handbal CSM Slatina pierde previzibil, scor 28-22, meciul din deplasare cu SCM Râmnicu Vâlcea, iar atingerea obiectivului, menţinerea în Liga Naţională, devine în acest sezon un obiectiv din ce în ce mai greu de atins.

După eşecul usturător cu CS Dacia Mioveni, CSM Slatina a avut parte de o misiune imposibilă pe terenul celor de la SCM Râmnicu Vâlcea, în faţa căreia a pierdut previzibil, scor 28-22, şi încheie anul 2022 pe penultimul loc în clasamentul ligii Naţionale, cu doar şase puncte adunate în cele unsprezece etape scurse din acest sezon.

Slătinencele au început slab jocul, însă pe parcurs au mai echilibrat, însă, din nou, multele ratări, din situaţii clare, inclusiv aruncări de la 7 metri, au făcut ca misiunea obţinerii unui rezultat pozitiv să fie greu de atins.

Cea mai bună marcatore a echipei slătinene a fost Teodora Popescu, care a marcat patru goluri, urmată de Rebeca Necula şi Cârligeanu, cu câte trei reuşite.

Handbalistele pregătite de Victorina Bora încheie anul cu o înfrângere oarecum aşteptată, având în vedere diferenţa de valoare ale celor două loturi, iar menţinerea în Liga Naţională în actualul sezon devine un obiectiv tot mai greu de atins.

Runda viitoare, pe 10 ianuarie, CSM Slatina primeşte vizita celor de la CSM Bucureşti, într-o altă partidă extrem de dificilă.