Crimă pe strada Teiului din Slatina. O femeie de 37 de ani, înjunghiată în propria locuinţă

Nela Micli, o femeie de 37 de ani, din Slatina, a fost ucisă cu sânge rece, vineri seara, chiar în propria locuinţă, în timp ce într-o altă cameră se afla fiul ei de numai şapte ani. Principalul suspect al crimei, Eugen Fană, un bărbat de 42 de ani, fost angajat al soţului victimei, a fost depistat de poliţişti, a doua zi, în trafic, conducând maşina familiei Micli, pe raza judeţului Vâlcea. La vederea poliţiştilor, bărbatul a încercat să se sinucidă.

Teribila crimă s-a petrecut pe strada Teiului, din Slatina. Eugen Fană se cunoştea bine cu familia Micli, lucrând ca gestionar la firma distribuţie de produse farmaceutice de uz veterinar a soţului victimei sale. Potrivit unor surse, Fană nu se mai înţelegea, de o vreme, cu patronul său, Dan Micli, care îi reproşa ca nu îşi face bine treaba. Mai mult, la începutul săptămânii, a avut o loc discuţie aprinsă între cei doi, iar joi bărbatul a fost obligat să îşi dea demisia.


Astfel, vineri seara, individul, care o cunoştea bine pe Nela Micli, a mers acasă la ea şi a profitat de faptul că era doar cu fiul de şapte ani. Nebănuind nimic, aceasta i-a deschis şi l-a poftit înăuntru. Eugen Fană a închis copilul într-o altă cameră şi a înjunghiat-o mortal pe gazdă. Femeia a fost înjunghiată de cinci ori în abdomen, torace, mâini şi la gât. Cel mai probabil, tăietura de la gât i-a fost fatală femeii.


Cu mâinile pătate, asasinul a încuiat locuinţa, a luat cheile de la maşina victimei şi a fugit. Rămas singur în casă şi bănuind ce i s-a întâmplat mamei sale, fiul de şapte ani al familiei Micli a început să o strige pe femeie. Pentru că aceasta nu îi răspundea, el l-a alertat pe tatăl său, care a început disperat să-şi sune soţia. Până la urmă, Dan Micli a sunat la 112 anunţând că fiul său este blocat în casă, iar soţia nu îi răspunde la telefon. Pompierii au intrat pe fereastră în locuinţa aflată la etajul unu, băiatul fiind cel care le-a deschis geamul. Salvatorii au fost cei care au descoperit cadavrul femeii.

 

„Au reuşit să îl scoată pe copil conştient. În interiorul locuinţei a fost găsită mama acestuia cu plăgi înjunghiate”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.


Nela Micli lucra în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi era şi mediator.

 

„Mă gândesc la drama familiei mele. Sub nicio formă nu am crezut că se poate ajunge la aceste fapte abominabile. Vreau să cinstesc memoria soţiei mele, o fiinţă impecabilă, care nu a greşit cu nimic şi care pleacă dintre noi totalmente nemeritat”, a spus Dan Micli, soţul victimei.

 

A încercat să se sinucidă când a fost prins

 

Criminalul a fost prins sâmbătă dimineaţă, în judeţul Vâlcea, la un filtru al poliţiei, după ce fusese dat în urmărire. Când s-a văzut încolţit, el a încercat să se sinucidă, dar a fost imobilizat. Acum este în afară oricărui pericol, sub pază, la Spitalul Judeţean Slatina, iar poliţiştii aşteaptă să-şi revină pentru a-l audia.
Eugen Fană a publicat mai multe texte, pe pagina sa de Facebook, cu 24 de ore înainte de comiterea crimei. Cuvintele bărbatului arătau o revoltă a sa şi prevesteau un gest terifiant.

 

„E bătălia ta. E între tine şi tine. Tu eşti victima şi tu eşti călăul. Când plângi în suflet. Acesta este momentul în care aparent eşti bine, dar lumea pare că se prăbuşeşte în jurul tău şi pieptul îţi e de plumb. Dar tu continui să înăbuşi gândurile care creează haos înăuntrul tău. Sunt omul care atunci când primeşte un pic de iubire, tinde şi îşi deschide sufletul în faţă oamenilor. Am greşit făcând asta”, a scris el.


Eugen Fană se considera o victimă şi credea că totul i se întâmplă numai lui.

 

„Începi să te gândeşti la toţi oamenii care au contribuit la starea mizerabilă în care te afli şi ajungi să te învârti în jurul aceleiaşi întrebări nenorocite de la care a plecat totul: de ce tocmai eu?”, a mai scris bărbatul.