Copil de 9 ani, în stare gravă după ce a ajuns pe fundul piscinei, într-un spaţiu de agrement din Potcoava

Un copil, în vârstă de 9 ani, se află în stare critică, după ce a fost scăpat din atenţia adulţilor, şi a ajuns pe fundul piscinei. Incidentul s-a produs în orașul Potcoava, din județul Olt, într-un spațiu de agrement în care are acces publicul.

Copilul a fost scos din piscină, după minute bune, în stare de inconştienţă. Persoanele aflate în zonă i-au aplicat manevre de resuscitare, până la sosirea echipajelor medicale.

„Misiunea contracronometru, în orașul Potcoava, pentru salvarea unui copil, în vârstă de nouă ani, scos dintr-o piscină în stare de inconștiență.

La fața locului s-au deplasat echipajul SMURD Scornicești și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt, dintre care unul cu medic.

Minorul a fost găsit în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare de către persoanele aflate în zonă.

Manevrele de resuscitare au fost continuate de personalul medical pentru aproximativ o oră, în urma acestora pacientul prezentând activitate cardiacă”, transmite ISU Olt.

Copilul a fost transportat la UPU Slatina, în stare de inconștiență, ulterior fiind transferat la UPU Craiova pentru continuarea îngrijirilor de specialitate.