Controale în benzinăriile din Olt. ITM a aplicat amenzi în valoare de 6.500 de lei

ITM Olt a desfăşurat, în aceste zile, controale în benzinăriile din judeţ. Inspectorii de muncă au verificat dacă sunt respectate drepturile angajaţilor în privinţa sănătăţii şi securităţii în muncă. S-au aplicat două amenzi, în valoare de 6.500 de lei.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, în perioada 15-22 iulie, campania de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum și verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto, cod CAEN 4730.

Obiectivele acțiunii:

-             identificarea angajatorilor care nu au respectat prevederile legale care reglementeaza relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, precum și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;

-             diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activități de distribuție a carburanților auto;

-             creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor din domeniul menționat, în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă si securitatea și sănătatea în muncă.

„În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 16 controale, în urma cărora au fost constatate 10 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 18 controale, în urma cărora au fost constatate 26 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și a fost aplicată o amendă în valoare de 3.500 lei pentru neevaluarea riscurilor specifice”, transmite ITM Olt.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă:

-             neacordarea sporului pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă/duminică;

-             neevidențierea zilelor libere acordate ca  urmare a desfășurării activității în zilele de sărbătoare legală;

-             neevidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă:

-             neevidențierea zonelor cu risc ridicat și specific;

-             neprelucrarea fișelor care conțin date de securitate;

-             instruire periodică inadecvată;

-             neasigurarea controlului medical periodic.