CJ Olt a stabilit şi data la care premiază sportivii cu performanţe. Cel mai mare premiu ajunge la 4.000 lei

După ce s-a stabilit olimpicii din judeţ cu performanţe înregistrate în 2023 vor fi premiaţi în cadrul unei gale, pe 7 februarie, preşedintele CJ Olt Marius Oprescu a anunţat şi data la care vor fi premiaţi sportivii care s-au remarcat anul trecut.


 Preşedintele Marius Oprescu a declarat că cel mai mare premiu pentur un olimpic este de 3.500 lei, iar pentru un sportiv este de 4.000 lei.

 „Pe 7 februarie avem premierea olimpicilor, am votat-o încă de anul trecut, avem regulamentul aprobat. Sunt peste 600 de copiii care vor fi premiați și peste 200 de profesori În total, vreo opr sute și ceva de premii pe care le acordăm. Cel mai mare premiu este de 3.500 de lei pentru olimpiadele internaționale de lingvistică și matematică.

 De asemenea, pe 28 februarie avem premierea sportivilor, în jur de 100 de sportivi conform evidenței pe care o avem în momentul de față. E posibilă ca ea să fie actualizată, actualizarea acestei baze de date făpcându-se de Direcția de Tineret și Soprt. Avem 100 de sportivi și 25 de antrenori în momentul de față. Cel mai mare premiu fiind de 4.000 de lei”, a anunțat Marius Oprescu.

 Ambele de premiere vor avea loc în sala de manifestări a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina.