Cinci persoane au fost rănite, joi, în urma unui accident rutier produs lângă comuna Izbiceni, pe drumul judeţean DJ 543.
Potrivit poliţiştilor, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Izbiceni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate.
„În urma evenimentului rutier, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la o unitate spitalicească”, transmite IPJ Olt.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă”, mai arată poliţiştii.