Cătălin Rotea, întâlniri cu cetăţenii, în cartierele Balşului. Când are loc primul eveniment

Primarul oraşului Balş, social-democratul Cătălin Rotea, anunţă demarearea unei serii de întâlniri cu cetăţenii, chiar în cartierele urbei.

Edilul îi va îndemna pe cetăţeni să-şi spună nevoile, problemele şi nemulţumirile, astfel încât să fie găsite soluţii.

„Începem munca în ECHIPĂ! De la începutul mandatului, m-am concentrat pe „administrația de birou”, proiecte de dezvoltare, unele noi, altele vechi, dar cu risc mare de a fi pierdute din cauza incompetenței fostei administrații, unele finalizate, altele demarate sau în curs de a fi deschise, pentru că dumneavoastră meritați, dar mai ales aveți dreptul să trăiți în condiții decente. Începând cu această săptămână, extindem munca în ECHIPĂ, aceeași care a adus schimbarea în Balș: EU și VOI! Vreau să mă întâlnesc față în față cu fiecare dintre dumneavoastră, în toate cartierele Balșului, să-mi spuneți nevoile, problemele și, de ce nu, nemulțumirile la adresa actualei administrații, iar eu să vin cu soluții, așa cum m-am angajat în septembrie 2020, când m-ați ales să vă fiu primar”, transmite Rotea, pe Facebook.  

Prima întâlnire este cu locuitorii din cartierele Corbeni - Româna, joi, 19 mai 2022, începând cu ora 16.00, în fața Școlii din Cartierul Româna, urmând ca în perioada viitoare astfel de întâlniri să se desfăşoare în toate cartierele orașului.