Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, internat luni în secția de terapie intensivă a spitalului SRI, „este ușor ameliorată față de ziua precedentă”, a transmis unitatea medicală miercuri dimineață.
„În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final.
Sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen”, se spune într-o postare pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, arată hotnews.ro.
Informația că Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat de luni la secția ATI a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” din București a apărut în spațiul public marți și a fost confirmată de SRI.
„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06.2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis SRI marți.
Ion Iliescu a fost președintele României timp de 3 mandate, între 22 decembrie 1989 și 1992, apoi între 1992-1996 și între 2000-2004. Acesta nu a mai fost văzut în public de câțiva ani.