Bărbat, din Tufeni, prins conducând beat şi fără permis

Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Tufeni, judeţul Olt, a fost depistat băut în trafic. De asemenea, acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 12 Potcoava au oprit pe 20 mai, ora 8.50, pentru control, pe strada Stoborului, în comuna Tufeni, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Tufeni, județul Olt.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.

De asemenea, tot pe 20 mai, în jurul orei 08:10, polițiștii Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, pe strada Recea, din municipiul Slatina, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din comuna Perieți, județul Olt.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Şi pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.