După ce majoritatea slătinenilor din cartierele Satu Nou şi Cireaşov şi-au introdus reţeaua de gaze naturale, municipalitatea a demarat lucrările de asfaltare a străzilor Podgoriilor, Eroilor şi Grigore Alexandrescu.
„Important este că lucrările de asfaltare au început aici şi că majoritatea locuitorilor din Satu Nou-Cireaşov şi-au introdus reţelele de gaze, astfel încât să putem să lucrăm în condiţii cât mai bune pe aceste străzi. În momentul de faţă, sunt în execuţie două străzi, Podgoriilor şi Eroilor. Săptămâna aceasta vor începe şi pe Grigore Alexandrescu. Este o lucrare care prevede modernizarea principalelor trei străzi din aceste două cartiere, astfel încât slătinenii de aici să beneficieze de cele mai bune condiţii”, a declarat Minel Prina, primarul Slatinei.
Edilul a vizitat, săptămâna trecută, şantierul deschis pe strada Eroilor, precizând că, mai sunt şi alte lucrări de făcut în zonă, după finalizarea asfaltării.
„Pe strada Eroilor lucrările sunt destul de avansate. În zece zile se vor apuca să pună şi stratul de asfalt. Mai sunt anumite lucruri de făcut aici, anume preluarea apelor pluvială şi accesul în curţi, lucru care n-a fost prevăzut în studiul de fezabilitate iniţial. Asta este, rămâne ca ulterior să facem şi aceste două lucruri absolut necesare. Ceea ce urmărim prin acest proiect este să facem legătura între cele două cartiere cu oraşul, anume să putem să mergem în condiţii foarte bune”, a declarat Prina.
Lucrarea din cartierele mărginaşe Satu Nou şi Cireaşov va fi finalizată, până la sfârşitul anului viitor.
„Modernizarea acestor trei străzi, Grigore Alexandrescu, Eroilor şi Podgoriilor, se ridică undeva la 67 de miliarde lei, fără TVA. Este un contract multianual şi sper ca, până la sfârşitul anului viitor aceste trei străzi să fie modernizate. Dau acest termen pentru că vine perioada rece şi nu se mai pot face lucrări”, a mai spus primarul Slatinei.
Doar pod modernizat, între Satu Nou şi Cireaşov
Primarul Minel Prina a mai precizat că drumul care face legătura dintre cartierele Satu Nou şi Cireaşov nu va mai fi asfaltat ci doar ranforsat. Edilul a explicat că pe drumul, care trece prin mijlocul unui câmp, circulă puţine maşini, iar investiţia nu se justifică.
„Cred că vom face şi o modificare de proiect, legătura dintre Satu Nou şi Cireaşov o vom taluza, vom moderniza drumul, însă asfaltarea va fi sistată, deocamdată, pentru că avem multe străzi din centrul oraşului care trebuie asfaltate şi nu ne permitem să asfaltăm o stradă situată, efectiv, pe câmp, pe care trec cinci-şase maşini pe zi. Legătura între strada Eroilor şi strada Podgoriilor se va sista şi vom moderniza doar podul”, a declarat Minel Prina.
Potrivit unei estimări a municipalităţii, făcută publică de edilul-şef luna trecută, ar mai fi de asfaltat şi modernizat aproximativ 150.000 de metri pătraţi de stradă pentru care este nevoie de 17 milioane de euro. Minel Prina spune că banii necesari pentru aceste investiţii în infrastructura municipiului depăşesc cu mult posibilităţile bugetului local.