Angajaţii Alro vor primi decizii de şomaj tehnic. „Deciziile se dau începând de astăzi”

Aproximativ  500 de angajaţi ai Alro Slatina vor intra în şomaj tehnic, deciziile în acest sens fiind distribuite începând de astăzi, potrivit reprezentanţilor sindicatelor. Măsura este luată deoarece s-a redus capacitatea de producţie, pe fondul lipsei energiei electrice. Cea mai afectată secţie este Electroliza.

Preşedintele Sindicatului Aluministul din cadrul Alro, Constantin Popescu, a precizat că începând de vineri se vor da, treptat, cele 500 de decizii de șomaj.

„Deciziile de șomaj se dau începând de astăzi. Vor fi 500, dar se dau treptat. Motivul este că nu mai avem energie pentru desfăşurarea activităţii, pentru că nu mai avem de unde să cumpărăm. Secţia de Electroliză este prima afectată, dar vor fi afectate toate, pe verticală şi orizontală”, a declarat Constantin Popescu.

Potrivit directorului AJOFM Olt, Alro Slatina nu a transmis nicio înştiinţare cu privire la trimiterea celor 500 de muncitori  în şomaj tehnic. Conform spuselor directorului AJOFM Olt, Constantin Cîtu, în situaţia în care fabrica suportă cei 75% din salariu, în perioada şomajului tehnic, atunci insituţia nu trebuie anunţată. Dacă fondurile sunt solicitate de la bugetul de stat, atunci ALRO Slatina are obligativitatea de a înştiinţa AJOFM Olt.