Omul de afaceri Marian Costea îngroaşă numărul celor care, dezamăgiţi şi amăgiţi de primarul Mario De Mezzo, aleg să facă un pas în spate şi să-şi vadă de drum.
Marian Costea a demisionat, joi, din funcţia de consilier local, dar şi din PNL Slatina, unde ocupa poziţia de prim-vicepreşedinte. El se numără printre oamenii care au investit financiar foarte mult în campania electorală de anul trecut a lui Mario De Mezzo şi care, potrivit surselor din apropierea edilului, n-a primit nimic în schimb.
- I s-au promis câinii
Aceleaşi surse susţin că lui Marian Costea i s-ar fi promis ca, prin una dintre firmele sale, să preia serviciul de ecarisaj al municipiului. Între timp, acest lucru nu s-a întâmplat. Aşa că omul de afaceri a ales să părăsească echipa lui De Mezzo.
La începutul lunii iunie, Marian Costea a ieşit din grupul de WhatsApp al organizației municipale, confirmau surse din interiorul PNL Slatina. Grupul este o platformă folosită pentru comunicarea informală și rapidă între membrii organizației. Grupul respectiv este diferit de cel al Biroului Politic Municipal, care, conform acelorași surse, nu mai este activ din 2023