De 1 iunie, Slatina redevine Oraşul Copiilor. Ce surprize le-a pregătit municipalitatea celor mici

O nouă tradiție este reluată în Slatina, de 1 iunie. Miercuri, în Parcul Tineretului, începând cu ora 9.00, copiii vor fi din nou sărbătoriți prin intermediul evenimentului „Slatina Orașul Copiilor”.

Potrivit unui comunicat remis de Primărie,  copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 14 ani se vor bucura de peste 20 de ateliere cu diverse activități cultural sportive, după cum urmează:


Atelier de pictat și modelat baloane – în cadrul acestui atelier, copiii se vor distra pictând și modelând baloane în diverse culori și mărimi.


Două ateliere de picturi pe față (face painting) – animatorii evenimentului vor picta copii pe față cu diverse culori astfel încât să semene cât mai mult cu personajele din desene animate.


Atelier de improvizație teatru - jocuri de improvizație și creativitate, coordonate de actori costumați în personaje de poveste.


Atelierul Teatru de păpuși – micii spectatori vor asista la un spectacol de teatru în care actorii vor fi înlocuiți de diverse păpuși colorate.


Atelierul de confecționat și construit măști din materiale reciclabile. În cadrul acestui atelier, copii învață să refolosească sticle de plastic, tuburi de carton, dopuri de plută, cheițe metalice de la conserve, iar obiectele confecționate vor fi luate de fiecare participant, fiind imaginația lui creativă. Vom învăța să salvăm planeta, aducând la viață resturi din plastic, carton, hârtie.


Atelier de pictură diversificată – în cadrul acestui atelier, copiii vor fi încurajați să parcurgă  tainele picturii, dând frâu liber imaginației.


Atelier de Croitorie – în cadrul acestui eveniment copiii vor învăța să croiască diverse lucruri pe care le pot lua acasă pentru a le păstra ca amintire.


Atelier de Olărit – acest atelier este menit să îi poarte pe copii pe aripile istoriei, când strămoșii noștri practicau cu măiestrie arta olăritului. Aceștia vor fi ghidați și învățați să modeleze diverse vase.


Atelier de interpretare muzicală – cum în fiecare copil trăiește un mic artist, în cadrul acestui atelier micii interpreți vor avea ocazia să experimenteze muzica printr-o joacă alături de animatori.


Atelierul de realitate virtuală - experiente virtuale – copiii vor pătrunde într-o lume virtuală cu  ajutorul ochelarilor magici 3D - VR.


Atelierul Medieval - atelier de săbii - tehnici de lupta coordonate de 2-3 cascadori cu experiență îmbrăcați în costume medievale. Locul în care se va desfășura atelierul va arăta ca o cetate medievală pregătită de sărbătoare, decorata cu steaguri si blazoane. Vor fi expuse in incinta atelierului obiecte de decor care ne vor aminti de acele vremuri. Copiii vor avea săbii din lemn, cu ajutorul cărora vor învăța tehnicile de luptă.


Atelierul Medieval – tir cu arcul - tehnici de lupta coordonate de 2-3 cascadori cu experiență îmbrăcați în costume medievale. Locul în care se va desfășura atelierul va arăta ca o cetate medievală pregătită de sărbătoare, decorata cu steaguri si blazoane, ținte, arcuri, săgeți. Vor fi expuse in incinta atelierului obiecte de decor care ne vor aminti de acele vremuri. Copiii vor avea arcuri din lemn cu ajutorul cărora vor învăța tehnicile de tras la țintă.


Atelier de sculptură – în cadrul acestui atelier, copiii vor fi încurajați să parcurgă tainele sculpturii, dând frâu liber imaginației.


Atelier de mărgelit – în cadrul acestui atelier, copiii vor fi încurajați să parcurgă tainele mărgelitului.
Atelier de heraldică.


Atelier de confecționat pălării din resturi de materiale.


Atelier de jocuri medievale.


Atelier de confecționat poiuri medievale.


Atelier de improvizație muzicală.


Atelier de confecționat moriști.


Atelier de noduri din sfoară, unde, cu ajutorul unui meșter popular vor crea obiecte inspirate din folclorul românesc, obiecte pentru decorarea casei sau grădinii.


„Primăria Municipiului Slatina va pune la dispoziție 2.000 de pliante ce vor conține harta detaliată a întregului parc, pentru a putea fi identificat cu ușurință fiecare atelier”, transmit reprezentanţii municipalităţii.