Consiliul Judeţean al Elevilor, reacţie după ce un elev de la Caracal acuză că a fost bătut şi umilit de două profesoare: Peste 40% dintre elevi au întâlnit fenomenul de discriminare, 25% au asistat la acte de violență

Peste 40% dintre elevii olteni declară că s-au întâlnit cel puțin o dată cu fenomenul de discriminare, potrivit unui comunicat remis de Consiliul Județean al Elevilor Olt, în urma cazului de la Liceul „Mihai Viteazul” din Caracal, unde un elev acuză că a fost agresat de două profesoare. Totodată, 25% dintre elevii chestionaţi de CJE spun că au asistat la acte de violență fizică, verbală sau emoțională în școală.

 Potrivit comunicatului citat, în perioada 31 ianuarie 2023 - 3 februarie 2023, Consiliul Județean al Elevilor Olt a transmis către toți elevii din învățământul liceal de pe raza județului Olt formularul „Situația liceului tău”. Acest formular anonim are drept scop identificarea problemelor elevilor olteni, fie acestea generale, vizibile la nivelul majorității unităților de învățământ, cât și a celor locale, specifice fiecărui liceu.

 „În urma sutelor de răspunsuri analizate și apelurilor telefonice prin care elevii ne ofereau clarificări, am constatat faptul că există și alte unități de învățământ în care violența la adresa elevilor este prezentă. Am solicitat apoi un punct de vedere despre comportamentul violent al unui cadru didactic din partea unei instituții, protejând anonimitatea elevilor. Nu l-am primit, întrucât ni s-au solicitat „înscrisuri asumate”.

 În cazul unor abateri de la Regulamentul Intern, există o serie de sancțiuni ce pot fi aplicate, acestea fiind prevăzute în Statutul elevului. Printre acestea, evident, nu se află acordarea de pedepse fizice, precum cele relatate de către elevul de clasa a XII-a din Caracal către organele de anchetă”, arată CJE.

Din păcate, astfel de fenomene nu sunt ocazionale, nici măcar la nivelul județului Olt, spun reprezentanţii elevilor.

„Din răspunsurile colectate din partea a peste 1000 de elevi din județul Olt, reiese faptul că peste 25% din aceștia au asistat la acte de violență fizică/verbală/emoțională în școală. Mai mult decât atât, 7,3% dintre aceștia consideră că nu au putut exercita dreptul la apărare, în cazul în care au fost acuzați de încălcarea regulamentelor.

Astfel de comportamente dezbină elevii și nu numai că stigmatizează persoanele care au preferințe considerate atipice, ci și persoanele care provin din medii socio-economice dezavantajate. Ne dorim o școală a toleranței, fiindcă fenomenele de discriminare sunt, în mod surprinzător, foarte comune în rândul celor din băncile școlii: peste 40% din elevii olteni declară că s-au întâlnit cel puțin o dată cu fenomenul de discriminare”, mai arată CJE.

O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Olt după ce un elev ar fi fost bătut de două profesoare de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal.

 Potrivit IPJ Olt, incidentul s-ar petrecut fi petrecut în luna februarie. Agresoare ar fi o profesoară de chimie şi una de matematică.

 Inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, spune că şi la nivelul liceului au fost dispuse verificări.