VIDEO. Un tânăr din Corabia, drogat şi băut la volanul unei maşini

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Corabia, este cercetat penal după ce, seara trecută, a fost depistat băut şi drogat, la volanul unui autoturism. Mai mult, când a fost oprit de poliţişti, şoferul a încercat să fugă.


Potrivit poliţiştilor, totul s-a petrecut seara trecută în jurul orei 22.45, când polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Grivița Roșie, din orașul Corabia, județul Olt, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

Întrucât şoferul nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Autoturismul a fost urmărit, iar la scurt timp a fost oprit pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate.

La volanul autoturismului, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența unei substanțe psihoactive, respectiv: T1B THC.



„Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Corabia, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism.

În cauză, pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate”, arată poliţiştii.