O anexă gospodărească şi trei tone de lemne de foc au fost mistuite de un incendiu, noaptea trecută, în comuna Cezieni.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că
pompierii Detașamentului Caracal au intervenit cu două autospeciale de
stingere și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor, ardeau, cu
flacără deschisă și degajări mari de fum, o anexă gospodărească,
folosită ca bucătărie de vară și magazie de lemne și circa trei tone de
lemne de foc, cu posibilități de propagare la locuința aflată în
apropiere. Incendiul a fost localizat în limitele găsite. Intervenția
pompierilor, pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor
negative, a durat mai bine de trei ore”, a declarat Alin Băsăşteanu.
El
a mai precizat că, în urma incendiului, au ars anexa gospodărească,
bunurile aflate în interior și trei tone de lemne de foc.
„Cauza
probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric,
produs la o priză cu defecţiuni sau improvizaţii”, a mai transmis
reprezentantul ISU.