Un tânăr ,tâlhărit la Teslui. Un bărbat a fost reținut, iar polițiștii îl caută pe al doilea agresor

Un bărbat în vârstă 34 de ani, din comuna Oporelu, județul Olt, a fost arestat preventiv după ce a tâlhărit un tânăr în comuna Teslui. Agresorul a fost însoțit de o altă persoană, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Iași.

Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 14 septembrie 2023, în jurul orei 8.00. Potrivit IPJ Olt, un bărbat de 31 de ani, din orașul Podu Iloaiei, județul Iași, în timp ce se afla pe terasa unei societăți comerciale din comuna Teslui, județul Olt, ar fi fost agresat fizic și i-ar fi fost sustras telefonul mobil de către două persoane, respectiv un bărbat de 33 de ani, din comuna Ruginoasa, județul Iași și un bărbat de 34 de ani, din comuna Oporelu, județul Olt.

Bărbatul de 34 de ani a fost prezentat Judecătoriei Balș, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta.

Polițiștii efectueză verificări pentru identificarea locație în care se află bărbatul de 33 de ani, întrucât acesta se sustrage cercetărilor. Față de acesta, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș a formulat propunere de arestare preventivă în lipsă.

„Bărbatul de 34 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, transmite IPJ Olt.