Un tânăr, de 24 de ani, prins în flagrant de DIICOT Craiova cu droguri de mare risc

Un tânăr de 24 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova, fiind acuzat că ar fi introdus în România cantități semnificative de droguri de mare risc, destinate comercializării. Acesta a fost prins în flagrant în Capitală, în urma unei acțiuni coordonate a polițiștilor de combatere a criminalității organizate.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 24 de ani, cercetat pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

În dimineața zilei de 19 ianuarie 2026, acesta a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi deținut și transportat aproximativ 80 de grame de cocaină, 994 de comprimate ecstasy, 500 de grame 4-BMC și 1.500 de grame N-ethylnorpentedrone, droguri de mare risc și substanțe psihoactive ce ar fi fost destinate comercializării.

Totodată, din autoturismul bărbatului, anchetatorii au ridicat suma de 1.280 de lire sterline.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, în cursul lunii ianuarie 2026, acesta ar fi procurat substanțele interzise din Belgia, pe care le-ar fi introdus în țară prin intermediul unei firme de curierat internațional. Drogurile ar fi fost ascunse în cutii de detergent și în pachete pentru șervețele umede, pentru a evita depistarea.

La data de 19 ianuarie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului. Astăzi, 20 ianuarie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, transmite IPJ Dolj.