Un nou deces din cauza gripei în Olt. Bărbatul, de 71 de ani, avea condiţii medicale preexistente

Direcţia de Sănătate Publică Olt raportează cel de-al cincilea deces la nivelul judeţului, din cauza gripei. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, confirmat cu virus gripal tip A, nu era vaccinat. De asemenea, avea condiţii medicale preexistente.

Potrivit DSP Olt, în săptamâna 13- 19 martie 2023, la nivelul judeţului Olt, s-au înregistrat  703 cazuri  de infecţii respiratorii acute cu 38 internari, 409 cazuri de pneumonii cu 42 internari şi şapte cazuri de gripa.

Pacienţii confirmaţi cu gripă s-au prezentat, în serviciile specializate ale S.J U. Slatina şi Compartimentul de Primiri Urgente din cadrul S. M. Caracal,  cu simptomatologie compatibilă cu gripă, motiv pentru care li s-au recoltat cate un test  pentru determinarea virusurilor gripale. Dintre aceştia, patru pacienţi s-au internat, iar trei trei sunt izolati la domiciliu cu prescripţie medicală emisă de specialist.

De asemenea, pe 19 martie, s-a înregistrat şi decesul bărbatului în vârstă de 71 de ani, care era nevaccinat şi avea condiţii medicale preexistente.