Turul barajului CSM Slatina-Odorheiul Secuiesc se joacă sâmbătă, de la ora 16.00. Noua platformă FRF.TV transmite meciul

Federaţia Română de Fotbal a programat de la ora 16.00 trei dintre cele cinci meciuri din cadrul barajelor finale de promovare în Liga a II-a, printre care CSM Slatina-Odorheiul Secuiesc. Aşadar, turul barajului final, pe care gruparea slătineană îl va susţine sâmbătă, 4 iunie, pe teren propriu, pe Stadionul „1 Mai”, se va disputa de la ora 16.00. Partida va fi transmisă, pe lângă canalul de YouTube al grupării slătinene, şi pe noua platformă video, FRF.TV.

Echipa de fotbal CSM Slatina va susţine sâmbătă, de la ora 16.00, pe Stadionul „1 Mai”, turul barajului final de promovare în Liga a II-a, în compania formaţiei Odorheiul Secuiesc, care a trecut de Viitorul Dăeşti.

Slătinenii au mare nevoie de susţinerea publicului, pentru a obţine un prim rezultat bun, care să le dea speranţe pentru obţinerea promovării. Cel de-al doilea meci se va disputa pe terenul formaţiei Odorheiul Secuiescu, miercuri, 8 iunie,la acest moment ora de disputare figurând ca fiind 17.30, însă rămâne de văzut dacă vor interveni schimbări.

Duelul CSM Slatina-Odorheiul Secuiesc va putea fi urmărit, în direct, pe canalul de YouTube al grupării slătinene, dar şi pe noua platformă video lansată de FRF, FRF.TV, accesul fiind gratuit.

„De vineri, 27 mai 2022, “România vede fotbal” pe FRF.TV! Site-ul www.frf.tv și aplicațiile de mobil FRF.TV din App Store și Google Play devin disponibile gratuit iubitorilor fotbalului din România și din afara granițelor.

Platforma de conținut video va oferi publicului peste 500 de transmisiuni live în fiecare an, alături de materiale originale, interviuri, reportaje speciale și colecții ale momentelor care au scris istoria fotbalului din România. Utilizatorii vor avea acces în vestiarele echipelor naționale, precum și în culisele evenimentelor majore din fotbalul românesc.

Într-un timp cât mai scurt, platforma FRF.TV va putea fi vizionată și pe televizoarele smart, precum celelalte platforme de streaming”, se arată pe site-ul FRF, cu privire la noua platformă video.