Tânăr, din Milcov, reţinut după ce a furat un telefon mobil dintr-o maşină

Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Milcov, judeţul Olt, a fost reţinut 24 de ore, după ce a sustras un telefon mobil dintr-o maşină parcată şi neasigurată corespunzător, în Craiova. 


Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, ieri, 14 ianuarie, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Milcov, județul Olt, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

În fapt, la data de 13 ianuarie , polițiștii au fost sesizați de o femeie de 50 de ani, din comuna Leu, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras un telefon mobil din autoturismul său, parcat și lăsat neasigurat pe strada Calea București, din municipiul Craiova.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Milcov, județul Olt, ca fiind bănuit de comiterea faptei. Ieri, acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

Ca urmare a cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, transmite IPJ Dolj. 

Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă.