O şoferiţă în vârstă de 43 de ani a murit pe loc într-un accident înfiorător produs, în această dimineaţă, pe Dealul Balota din Mehedinţi. Din primele informaţii, se pare că tragedia s-a produs după ce femeia ar fi depăşit pe linie continuă, maşina sa intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar, din sensul opus.
În accident au fost implicate două maşini - un Volkswagen condus de o femeie în vârstă de 43 de ani, din Dolj - şi un Volvo înmatriculat în Mehedinţi. Din păcate, impactul a fost a fost atât de violent, încât şoferiţa din VW a murit pe loc. În ciuda manevrelelor de resuscitare efectuate de echipajele de prim-ajutor, medicii au fost nevoiţi să declare decesul.
Conform reprezentanţilor ISU Mehedinţi, şoferul din Volvo a fost transportat la spital.
„Cu puțin timp în urmă, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit pentru descarcerarea unei persoane, victima unui accident rutier, produs între două autoturisme, pe DN 6, zona dealul Balota. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe SAJ. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima. Din nefericire, o femeie, în vârstă de 43 de ani, a fost declarată decedată de către medicul SAJ, după efectuarea fără succes a manevrelor de resuscitare. Cea de-a doua victimă, conștientă și cooperantă, cu politraumatisme, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SAJ. Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului”, au transmis, în urmă cu puţin timp, militarii mehedinţeni, citaţi de observatornews.ro.
Mai multe echipaje de poliţie se află la faţa locului şi continuă cercetările, pentru a stabili exactitate dinamica accidentului şi circumstanţele care au dus la producerea tragediei.