Un șofer de camion a fost prins sub influența băuturilor alcoolice, iar zeci de transportatori au fost sancționați în cadrul unei ample acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din județul Olt. În doar o săptămână, oamenii legii au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale, în urma controalelor efectuate în trafic, în cadrul operațiunii „TRUCK & BUS”, parte a Planului ROADPOL.
În perioada 9–15 februarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Olt, împreună cu birourile și formațiunile rutiere din județ, au verificat legalitatea transporturilor rutiere de persoane și marfă, urmărind creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor.
În total, au fost controlate 307 autovehicule, dintre care 117 destinate transportului public de persoane și 190 destinate transportului de marfă. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale.
Acțiunea a vizat respectarea timpilor de conducere și de odihnă, legalitatea transporturilor, deținerea documentelor obligatorii, respectarea masei maxime admise, starea psiho-fizică a conducătorilor auto, precum și respectarea regimului legal de viteză.
În orașul Balș, polițiștii au depistat un ansamblu de vehicule al cărui conducător auto se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.050 de lei, fiind dispusă și reținerea permisului de conducere.
Totodată, în municipiul Slatina, un alt șofer a fost surprins folosind un dispozitiv ilegal pentru alterarea datelor tahografului. În acest caz, a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare au fost reținute.
Reprezentanții IPJ Olt au transmis că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru asigurarea respectării legislației în domeniul transportului rutier.