Şapte persoane depistate, în luna martie, prestând diverse activităţi fără contract de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a depistat, în luna martie, şase societăţi care aveau angajaţi fără contracte individuale de muncă. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 140.000 de lei, câte 20.000 de lei pentru fiecare lucrător depistat la negru.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 236 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

În luna martie 2024, inspectorii de muncă au identificat şapte persoane care desfășurau muncă nedeclarată (o persoană la un angajator din localitatea Corabia – dezasamblare maşini; o persoană la un angajator din localitatea Bucinişu – construcţii; o persoană la un angajator din municipiul Craiova, punct lucru localitatea Vădăstriţa – comerţ; o persoană la un angajator din municipiul Slatina – fabricare izolatori; două persoane la un angajator din localitatea Verguleasa – transporturi; o persoană la un angajator din localitatea Ştefan cel Mare - comerţ). Celor 6 angajatori care le foloseau le-au fost aplicate amenzi în valoare de 140.000 lei”, transmite ITM Olt.

De asemenea, în cursul lunii martie, au fost  înregistrate 22 de accidente de muncă, soldate cu 22 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.