Ca de obicei, magazinele Lidl vor fi închise două zile, duminică și luni, prima și a doua zi de Paște. În 30 aprilie magazinele sunt deschise până la 21:00, iar pe 1 mai până la 18:00.
Hipermarketurile Kaufland vor fi deschise vineri între orele 6:00 – 20:00, în oraşele cu rata incidenţei mai mare de 4/1.000 locuitori.
În oraşele cu rata incidenţei sub 4/1.000 locuitori vor avea program mai lung, până la ora 21:00.
Sâmbătă, magazinele Kaufland vor fi deschise până la 18:00, iar duminică, de Paște, vor fi închise.
Luni, 3 mai, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16:00 şi 17:00, în funcţie de oraș.
Penny va avea închise toate magazine, duminica, 2 mai, iar sâmbătă, unitățile vor avea program până la ora 18:00.
Luni, 2 mai, magazinele Penny vor fi deschise între 9:00 – 17:00.
Magazinele Carrefour vor fi deschise vineri între 7:00 și 21:00 în oraşele cu rata de incidenţă mai mică de 4 la mia de locuitori și până la ora 20:00, în localitățile cu incidența mai mare.
Sâmbătă, 1 mai, Carrefour va fi deschis între 7:00 și 18:00, iar duminică și luni magazinele vor fi închise.
Totuși, unele unități Express și Contact vor fi deschise luni, 3 mai.
Vineri, 30 aprilie, Auchan închide la 20:00, în oraşele cu rata de incidenţă mai mare de 4 la mia de locuitori, respectiv la ora 21:00 în oraşele cu rata de incidență mai mică.
Pe 1 mai programul este 07:00-18:00, iar de Paște, magazinele sunt închise.
În Vinerea Mare, 30 aprilie, magazinele Cora se vor deschide la 6:00 şi se vor închide la 21:00, cu excepţia Cora Baia Mare, care va deschide la 8:00, Cora City Park şi Cora Brătianu, care vor deschide la 7:00.
Pe 1 mai programul va fi între orele 6:00-18:00 (cora City Park şi cora Brătianu 7:00-18:00).
În prima zi de Paște, magazinele Cora sunt închise.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a marcat, pe 12 septembrie, 177 de ani de la momentul care a intrat în istoria pompierilor români, lupta eroică a ostașilor bucureșteni împotriva trupelor otomane venite să înăbușe Revoluția de la 1848.
Ecumenic Funerar SA, administratorul cimitirului Strehareți din Slatina, a depus plângere penală împotriva mai multor consilieri locali, în special din rândul PNL, după ce aceștia au aprobat la finalul anului trecut reducerea drastică a taxei de întreținere a cimitirului. Publicaţia olt-alert.ro scrie că polițiștii din Olt au demarat deja audierile în acest dosar.
Trei bărbaţi din Slatina au fost reţinuţi de poliţişti după ce au furat o autoutilitară, în valoare de 30.000 euro, care se afla parcată pe un teren viran de pe strada Crişan. Furtul s-a produs în urmă cu mai bine de o lună.
În plină criză financiară primarul Mario De Mezzo vrea să îndatoreze municipiul Slatina pentru o perioadă de 13 ani ani. În următoarea şedinţă a Consiliului Local, actualul edil va cere acordul pentru contractarea unui împrumut în valoare de nici mai mult nici mai puţin de 150.000.000 lei.
Pirelli și Aston Martin au convenit să colaboreze pentru integrarea tehnologiei exclusive Cyber™ Tyre în viitoarele modele ale brandului britanic de lux și performanță. Anunțul a fost făcut la Milano, pe 11 septembrie 2025, și marchează primul pas al unei colaborări menite să aducă inovație în domeniul vehiculelor sport de lux.
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna olteană Oboga, a fost reţinut de poliţiştii olteni, după ce l-a bătut pe un consătean, în plină stradă.
Consiliul de Administrație al Companiei de Apă Olt (CAO) trece prin schimbări majore, după ce trei dintre membrii săi și-au dat demisia la începutul lunii septembrie. Potrivit unor surse, George Ionică a fost schimbat din funcția de director general, iar locul său a fost preluat de Claudiu Dascălu, fost director al Direcţiei Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP). În același timp, Stejărel Nistor, venit de la Piatra-Neamț pe filiera Mario De Mezzo, a fost numit director adjunct. Numirile ar fi ilegale, deoarece Consiliul de Administraţie funcţionează ilegal.
La început de an școlar, Spitalul Județean de Urgență Slatina lansează campania „Mai bine pentru copiii noștri”, un proiect dedicat sprijinirii elevilor, părinților și cadrelor didactice. Prin implicarea medicilor și psihologilor din cadrul unității, campania oferă sfaturi și soluții pentru gestionarea emoțiilor și pentru îmbinarea armonioasă a activităților școlare cu cele recreative.
Îndepărtat de primarul Mario De Mezzo pe considerente politice, fostul adjunct al Poliţiei Locale Slatina Liviu Belu a fost declarat admis la master profesional, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.