Primarul din Teslui, larg la punga publică pentru sacul propriu

Deşi la şcoală n-a strălucit niciodată, despre primarul comunei Teslui, Spiru Răduleţ, nu se poate spune că nu a avut noroc în viaţă. Nu se poate spune nici că nu-i merge mintea atunci când miroase posibilitatea unui câştig. Şi totuşi, edilul care a picat anul trecut examenul de Bacalaureat cu o medie ruşinoasă nu este atât de priceput, lucru care explică urmele lăsate de matrapazlâcurile făcute pe durata celor patru ani de mandat.

Dacă a făcut un lucru bun pentru comună, musai trebuia să pice şi ceva pe lângă. Noi nu condamnăm pe nimeni; arătăm doar faptele. Şi una dintre faptele primarului Răduleţ care nasc groase suspiciuni este şi betonarea unui drum comunal pe vreo 550 de metri la un preţ exorbitant. Este vorba de un drum din satul Cherleşti, betonat de firma omului de afaceri Octavian Bălţoi, SC Grup Primacons SRL Slatina, căreia primăria i-a plătit lucrarea cu 6,2 miliarde de lei vechi. Noi ne-am interesat pe la alte primării cât plătesc ele pe asemenea lucrări. De pildă, Primăria Bărăşti a plătit, tot anul trecut, pentru betonarea unui drum cu o lungime aproape dublă faţă de cel din Teslui doar 2,5 miliarde de lei vechi.

 

„Am făcut treabă cu o firmă din Bucureşti, că firmele din judeţ nici nu s-au prezentat la licitaţiile organizate de noi. Constructorii noştri vor sume fabuloase, pentru că aşa i-a nărăvit guvernul condus de Boc. Firma de la Bucureşti a făcut treabă bună venind cu tot al lor, materiale şi utilaje”, susţine primarul comunei Bărăşti, Vergil Gealapu, care probabil n-a vrut să audă de anumite înţelegeri pe lângă subiect.


Întrebare: de ce Primăria Teslui a plătit atât de mult? Doar primarul comunei poate să explice şi nu nouă, ci oamenilor care l-au votat în urmă cu patru ani.


Şi, pentru că tot suntem la capitolul preţuri umflate, să spunem şi că, iarna trecută, în doar patru zile de deszăpezire, tractorul care aparţine primăriei a „mâncat“ 1.200 litri de motorină. Poate că tractorul consumă atât de mult doar când este condus de ginerele primarului. Cel puţin în cele patru zile la care ne referim el l-a condus, Cătălin Constantinescu. Acelaşi Cătălin Constantinescu care lucrează ca referent în cadrul primăriei, dar al cărui nume nu apare şi pe site-ul instituţiei, acolo unde apar toţi ceilalţi angajaţi ai instituţiei, cu tot cu declaraţiile de avere.
Să nu trecem mai departe fără să spunem – pentru că subiectul se învârte tot în jurul familiilor Constantinescu şi Răduleţ - că maşina primăriei este des folosită în interese particulare. Aşa se face că magazinul deţinut de fiica lui Spiru Răduleţ, Alina Constantinescu, este aprovizionat regulat cu autoturismul instituţiei. Deh, nu-i puţin lucru să ai tată primar.

Bani aruncaţi în vânt

Se cunoaşte obiceiul aleşilor care, aflaţi pe final de mandat şi nesiguri că ar mai câştiga încă unul, aruncă banii contribuabilor pe fereastră, indiferent dacă astfel de cheltuieli sunt utile sau nu. De fapt, chiar dacă ele nu sunt utile comunităţii, tot sunt cuiva. Aşa a făcut şi primarul din Teslui pe ultima sută de metri, aruncând 600 de milioane de lei vechi pe apa sâmbetei. De fapt, nu chiar pe apa sâmbetei, ci în conturile unei firme din Slatina. Totul pentru un proiect tehnic privind introducerea reţelei de canalizare în satele Cherleşti şi Deleni.


Intenţie frumoasă şi nobilă, numai că proiectul s-a efectuat fără să se efectueze detalii tehnice pe teren, precum ridicările topo, fără de care un proiect nu are nici o utilitate. Nefolosit va rămâne şi proiectul în discuţie, executat în lunile decembrie 2011 - ianuarie 2012 şi pentru care Primăria Teslui a plătit zadarnic sute de milioane de lei.

Campanie electorală cu bursele elevilor

Când primarul din Teslui nu face învârteli - aşa cum a fost şi cea legată de magistrala de distribuţie a gazelor naturale care traversa localitatea, dezafectată, dar bună de valorificat ca fier vechi (caz în care edilul a dat cu subsemnatul pe la poliţie) -, îşi face campanie electorală cu bani care nu-i aparţin. Să dăm detalii pe un caz elocvent.


Comuna Teslui se află într-un stadiu avansat de discuţii pentru înfrăţirea cu o comună din Franţa, Saint Nicolas. Comunitatea franceză oferă deja de patru ani câteva burse elevilor din Teslui, bani de care beneficiau, de regulă, elevii cu rezultate bune la învăţătură. În urmă cu o lună şi jumătate, în ajunul startului oficial al campaniei electorale, primarul a ţinut morţiş ca banii (100 de euro pentru fiecare copil), să fie acordaţi de el şi nu doar de ONG-ul prin care veneau bursele, o asociaţie româno-franceză. În plus, nu s-a prea mai ţinut cont nici de copiii buni la şcoală, ci banii au mers, conform unor surse din anturajul primarului, la copii care provin din familii cu număr mare de membri cu drept de vot.

Şmecherii cu fondul de vânătoare


După ce în 2010 a apărut Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, unul din fondurile de vânătoare care se întinde şi pe raza comunei Teslui a intrat sub controlul patronului firmei Olt Piess SRL Slatina, Ilie Popescu. La acest capitol o preocupare sporită a arătat-o tot primarul Răduleţ, care a încercat, printr-o persoană, să-i convingă pe proprietarii de terenuri agricole care intră în componenţa fondului să adere Asociaţia vânătorească „Oltul”. Primarul s-a ocupat personal de redactarea tabelului, pe care l-a dat cuiva însărcinat să colecteze semnăturile olografe ale proprietarilor de terenuri. Tabelul a rămas, însă, alb. Şi totuşi, pe proprietăţile lor se fac bani frumoşi. Acţiunea edilului dă semnale că şi aici Spiru Răduleţ a avut un interes necurat.

Un primar fără Bac

Deşi s-a străduit din răsputeri (mai mult pe linie politică decât pe linie de „elev“) să intre şi el, la 58 de ani, în rândul oamenilor cu diplomă de absolvire a liceului, capacitatea de descurcăreţ în viaţă nu l-a ajutat cu nimic. Deci, printre liceenii care au picat examenul de Bacalaureat anul trecut s-a numărat şi primarul comunei Teslui, care în 2008, imediat după ce a devenit primar, s-a înscris la Colegiul Naţional Agricol „Carol I“ din Slatina, pentru a urma clasele a XI-a, a XII-a şi a XIII-a, forma de învăţământ frecvenţă redusă, după ce primele clase de liceu le făcuse la seral. La „Carol I“ a optat pentru specialitatea tehnician în activităţi economice. Din nefericire, la examenul de bacalaureat nu a obţinut media generală de minim 6. Printre notele obţinute se numără şi nota ruşinoasă 2,85, la Limba şi Literatura Română, dar şi 2,55 la Matematică. „N-ar fi prea mare necaz că n-ai studii, da’ nu te face şi primar, că râde lumea de tine!“. Afirmaţia aparţine unui tesluian întrebat de acest aspect al vieţii primarului comunei.