Primarul din Scorniceşti acuzat că face „cadouri” de milioane de lei, din fonduri publice, colegilor de partid, prietenilor și cunoscuților

Toate marile contracte de lucrări pe care Primăria Scornicești le-a încheiat în ultimii patru ani au fost date cu dedicație unor colegi de partid, prieteni și cunoscuți ai primarului Daniel Tudor. 

Din grupul afaceriștilor racordați la robinetul banilor publici puși la bătaie de Primăria Scornicești face parte și omul de afaceri local Vasile Barbu, prin firma Barbary Dacimar Cons SRL, cu sediul social în satul Bircii, deținută împreună cu fratele său, Marinel Barbu, scrie publicaţia olt-alert.ro.

La câteva luni după ce liberalul Daniel Tudor a câștigat mandatul de primar, firma lui Vasile Barbu, fost consilier local în mandatul 2016 – 2020, apropiat al actualului edil și susținător al PNL, a „câștigat”, ca lider al unei asocieri de firme, contractul de proiectare și execuție nr. 11141/16.07.2021, în valoare de peste 5,2 milioane de lei (mai exact – 5.273.723,81 lei), pentru construirea unui bloc de locuințe sociale, proiect finanțat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării.

În data de 10 iulie 2023, firma lui Barbu mai încheie cu primăria lui Daniel Tudor contractul nr. 11.525 pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea moderată la Școala cu clasele I – VIII Jitaru, orașul Scornicești”, în valoare de aproape trei milioane de lei (2.954.183,83 lei). Aici, Barbary Dacimar Cons SRL apare în asociere cu Quattro Expert Consulting SRL, o firmă din Pitești, specializată în activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea și administrată de o anume Gheorghița Baciu, care apare în mai multe asocieri de firme abonate la contracte cu Primăria Scornicești.

De fapt, în aceeași zi, Primăria Scornicești a încheiat trei contrate: unul, cel amintit, cu firma lui Barbu, altul, în valoare de peste 1,1 milioane de lei, cu SC Palion Eraem SRL, pentru reabilitarea termică a Școlii cu clasele I – VIII din Mărgineni-Slobozia, și altul, tot de peste 1,1 milioane lei, pentru reabilitarea termică a Școlii cu clasele I – VIII din Bircii, cu firma Anilex Finance SRL.

SC Palion Eraem SRL are sediul social în Chițeasca și aparține lui Marian Ionuț Palincaș, prieten bun cu primarul orașului, iar Anilex Finance SRL are sediul social în Piscani și îi aparține lui Anamaria Cacoveanu, soția comisarului șef al Gărzii de Mediu Olt, Mihai-Alexandru Cacoveanu, prieten și coleg de partid al primarului Daniel Tudor.

continuarea, în Olt Alert