Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a lansat un atac ferm la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză de o abordare greșită în ceea ce privește măsurile de austeritate și stilul de conducere. În opinia sa, Guvernul nu poate continua pe o linie de tăieri fără să ofere în același timp o perspectivă de dezvoltare economică.
- „Nu trebuie să moară niciun om”
Oprescu a respins categoric ideea justificării unor măsuri dure prin comparația între pierderile de azi și cele de mâine.
„Nu poți să spui că mai bine mor azi 100 decât mâine o mie. Asta este o abordare total greșită. Nu! Domnilor guvernanți, nu trebuie să moară niciun om. Ai depus un jurământ față de poporul român care prevede că trebuie să faci orice ca toată lumea să fie cât de cât bine”, a declarat liderul PSD Olt.
În opinia sa, guvernanții trebuie să își asume rolul de a proteja cetățenii și de a găsi soluții echilibrate, nu de a sacrifica oameni sub pretextul unei reforme grăbite.
- Tensiuni în coaliție
Marius Oprescu a criticat și modul în care Ilie Bolojan comunică deciziile majore.
„Domnul Bolojan uită că noi suntem într-o coaliție în care asigurăm jumătate din această coaliție în Parlament. Guvernul stă pe un vot în Parlament. Păi dacă noi aflăm de la televizor ce măsuri vrea să ia Bolojan și când ne întâlnim la Coaliție, el ne spune, «nu domnilor, eu am anunțat deja la televizor, dacă nu sunteți de acord, eu îmi dau demisia», mi se pare o abordare retrogradă și nu suntem de acord cu ea”, a declarat Oprescu.
El a subliniat că Partidul Social Democrat nu poate fi tratat ca un simplu „breloc” al guvernării și că premierul trebuie să țină cont de partenerii de coaliție.
- Critică „festivalul de tăieri”
Liderul PSD Olt a recunoscut că există domenii unde reformele sunt necesare și unde organigramele instituțiilor publice trebuie ajustate. Totuși, a atras atenția că politica actuală a Guvernului merge prea departe.
„Am înțeles că sunt domenii în care poate sunt depășite organigramele sau poate sunt oameni care au salarii mari. Bineînțeles, suntem de acord cu ele și trei rezolvate, dar să vii cu un adevărat festival al tăierilor și al reducerilor fără să ai o perspectivă...”, a spus acesta.
Oprescu consideră că simpla reducere de cheltuieli nu poate fi numită reformă, mai ales atunci când nu există o strategie clară de investiții și de creștere economică.
- Necesitatea unui plan de relansare economică
În același context, președintele PSD Olt a atras atenția că un stat care nu își propune un plan de relansare economică riscă să își distrugă definitiv economia.
„Trebuie venit și cu o perspectivă de creștere economică pentru perioada următoare, pentru că un stat care nu își propune un plan de relansare economică în câțiva ani de zile omoară economia definitiv. Asta nu e reformă, nu vă supăraţi! Să tai cu barda, otova, fără să fii atent ceea ce produci”, a afirmat Oprescu.