Premieră medicală la Slatina: primele intervenții cardiologice efectuate cu noul angiograf

Spitalul Județean de Urgență Slatina a făcut, zilele acestea, un pas important în dezvoltarea serviciilor medicale. Aparatul de angiografie de ultimă generație, în valoare de 7,16 milioane de lei, achiziționat cu sprijinul Consiliului Județean Olt și al Ministerului Sănătății, a fost pus oficial în funcțiune. Totodată, au fost realizate primele două coronarografii, marcând începutul unei noi etape pentru secția de cardiologie. 


Angiograful permite diagnosticarea și tratarea bolilor cardiovasculare prin metode moderne și minim invazive. Cu ajutorul acestui aparat se pot efectua coronarografii, investigații care oferă o imagine detaliată a arterelor coronare, dar și implantări de stenturi, proceduri care asigură deschiderea arterelor blocate sau îngustate, prevenind astfel infarctul miocardic.

Primele două coronarografii au fost realizate de doctorul Eugen Țiereanu, medic primar cardiologie și cardiologie intervențională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. 

Specialistul a explicat că aceste intervenții aduc un câștig major pentru pacienții din Olt și din zonele învecinate.

„Este o plusvaloare pentru Spitalul Județean din Slatina, pentru secția de cardiologie. Sunt intervenții în premieră care se vor realiza cu ajutorul noului angiograf, aparat care a fost pus în funcțiune chiar astăzi. Cei care beneficiază în primul rând de această aparatură și de procedurile care se pot realiza sunt pacienții din județul Olt și din zonele limitrofe, care nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte centre universitare”, a declarat dr. Eugen Țiereanu.

  • Proceduri moderne, aproape de casă

Potrivit medicului, la Slatina se va începe cu proceduri de complexitate ușoară spre medie, urmând ca, treptat, să se ajungă la intervenții mai avansate, inclusiv tratamente pentru pacienți cu infarct miocardic. 

Beneficiul este major, pentru că timpul în care se desfășoară procedura este esențial. În viitorul apropiat, pacienții nu vor mai fi transferați în alte centre, intervenția urmând să se realizeze la Slatina”, a precizat specialistul.

Doctorul Țiereanu a subliniat și impactul pozitiv al acestei investiții asupra personalului medical: 

Dotarea cu un astfel de aparat într-un spital creează o emulație profesională în rândul medicilor cardiologi care își pot desfășura activitatea la cele mai înalte standarde”, a spus medicul.

  •  O etapă nouă pentru cardiologia din Olt 

Reprezentanții spitalului consideră această investiție o realizare importantă pentru sistemul sanitar din județ.

Este un pas important pentru evoluția spitalului și, mai ales, pentru pacienții din județ, care au nevoie de aceste investigații cât mai aproape de casă. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să demarăm acest proces. A fost de durată, dar lucrurile vor merge din ce în ce mai bine”, a transmis conducerea unității.

Primele două proceduri au fost un succes, iar planurile pentru perioada următoare sunt clare. 

Luna viitoare ne vom revedea la spital pentru a continua aceste intervenții. Sper ca atunci să putem monta și primele stenturi”, a mai spus dr. Eugen Țiereanu.

Patologia cardiovasculară rămâne principala cauză de mortalitate în România, iar dotarea Spitalului Județean de Urgență Slatina cu angiograf reprezintă un pas esențial în lupta împotriva acesteia. Noua aparatură va permite diagnosticarea rapidă, tratamente eficiente și șanse mai mari la viață pentru pacienții din Olt.