Pericol pe șosele din Olt: Peste 160 de mașini controlate de RAR, în judeţul Olt, puteau provoca un accident în orice clipă

Registrul Auto Român face cunoscute rezultatele verificărilor în trafic, pe parcursul anului trecut. Astfel, din totatul maşinilor controlate în judeţul Olt, 168 dintre acestea prezentau pericol iminent de accident. 


Potrivit unui comunicat de presă, în județul Olt au fost verificate, anul trecut, 2.325 de vehicule. Dintre acestea, 51,8% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 168 (7,2%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 7,3% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 1,25% aveau probleme legate de identificare și 1,8% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

  • Foto Pericol pe șosele din Olt: Peste 160 de mașini controlate de RAR, în judeţul Olt, puteau provoca un accident în orice clipă

„În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest județ au fost aplicate 629 de amenzi contravenționale și au fost retrase 707 certificate de înmatriculare”, precizează RAR.

În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

  • Foto Pericol pe șosele din Olt: Peste 160 de mașini controlate de RAR, în judeţul Olt, puteau provoca un accident în orice clipă
  • Foto Pericol pe șosele din Olt: Peste 160 de mașini controlate de RAR, în judeţul Olt, puteau provoca un accident în orice clipă
  • Foto Pericol pe șosele din Olt: Peste 160 de mașini controlate de RAR, în judeţul Olt, puteau provoca un accident în orice clipă

La nivel naţional, în anul 2025, inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, 92.219 vehicule. În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,11%);

emisiile poluante (20,46%);

punți, jante, anvelope și suspensie (10,32%);

vizibilitate (10,15%);

șasiu și elemente atașate șasiului (9,22%).

„Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 4,21% dintre vehiculele controlate şi în 1,4% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la 6.064 de vehicule dintre cele controlate. Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 4.697 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident”, se mai arată în comunicatul menţionat.

Aproximativ 1,8% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică - ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2025, au fost aplicate 26.531 de sancțiuni, au fost retrase 22.027 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 364 de vehicule și 188 de ITP-uri au fost anulate.