Dosarul a fost întocmit după ce un denunţ făcut în 2010 la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pe calea declinării competenţei. În scriptele oficiale, Lazăr, pe atunci subcomisar de poliţie, era acuzat de instigare la fals sub semnătură privată, instigare la mărturie mincinoasă şi evaziune fiscală.
Litigiu cu Marius Jipescu
La data de 28 mai 2007, firma administrată de soţia poliţistului Lazăr, Valeria Lazăr, SC Ro Edil Service SRL, încheie contractul de prestări servicii de pază cu SC Tir Investmens SRL Slatina, specializată în activităţi de tipărire şi controlată de omul de afaceri Marius Jipescu. Deşi contractul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, la scurtă vreme de la încheiere durata contractului a devenit, pe exemplarul deţinut de Ro Edil Service SRL, de numai o lună. Ce s-a întâmplat? În noaptea de 4 spre 5 iulie 2007, agentul de pază Marcu Cristian-Sorin, angajat al Ro Edil Service SRL, în timp ce îşi efectua serviciul la sediul Tir Investmens SRL, a furat mai multe componente de la nişte utilaje ale firmei. La sfârşitul anului 2008, în timp ce se judecau infracţiunile săvârşite de Marcu Cristian-Sorin, în dosarul 6561/311/2008 al Judecătoriei Slatina, Ro Edil Service SRL a fost invitată să ofere informaţii în calitatea sa de angajator şi, eventual, ca parte responsabilă civilmente.
Pentru a nu fi atrasă răspunderea civilă a societăţii, conducerea acesteia oferă informaţiile solicitate după ce a fabricat probe, falsificând contractul nr. 51/28.05.2007 prin aceea că, în exemplarul original deţinut de Ro Edil Service, s-a completat peste liniuţa care semnifica faptul că documentul s-a încheiat pe perioadă nedeterminată (de la 28.05.2007 până la—————-) data de 30.06.2007, astfel încât să se considere că, în noaptea furtului, SC Ro Edil Service SRL nu mai presta activitate de pază la sediul Tir Investmens SRL. În acelaşi timp, Marcu Cristian-Sorin a fost pus să scrie o cerere de încetare a contractului de muncă începând cu data de 1 august 2007, cerere care purta data de 4 august 2007, dar care nu avea niciun număr de înregistrare. De reţinut că Marcu Cristian nu a avut încheiat un contract de muncă şi nici nu există o decizie de încetare a contractului său de muncă în urma cererii făcute pe 04.07.2007, după cum se arată în denunţ.
„Cine să fie artizanul maşinaţiilor infracţionale arătate? Cine altul decât cel care are o îndelungată practică în cercetarea infracţiunilor economice? Dacă nu el, poliţistul Lazăr Laurenţiu, este făptaşul, sigur el este instigatorul”, mai stă scris în denunţ.
Procuror aliat
Comisarul şef Laurenţiu Lazăr, zis Tătuţu, cercetat în prezent în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, şantaj, complicitate la delapidare, la organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc, tentativă de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi conflict de interese, a avut noroc în trecut, ca să spunem aşa, de procurori foarte buni la suflet cu domnia-sa. Un asemenea magistrat a fost şi procurorul de caz în povestea aici relatată, Nicu Goşea de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, dacă este să ne luăm după argumentele folosite în rezoluţie, n-a intrat deloc în miezul problemei, fie din incompetenţă profesională, fie din alte motive. Desigur că, aşa stând lucrurile, rezoluţia trântită în 25 iulie 2011 nu putea avea o altă soluţie decât NUP pentru toate capetele de acuzare. Cât de atent a citit magistratul materialul denunţului se vede la punctul 2 al rezoluţiei, unde procurorul reia în mod cu totul şi cu totul eronat o acuzaţie a denunţătorului, atât de eronat încât nu putea să n-o respingă.
„Actele premergătoare efectuate nu au confirmat săvârşirea de către subcomisarul Lazăr Laurenţiu a pretinselor fapte penale sesizate de către denunţător. (...) La rândul său, subcomisarul Lazăr Laurenţiu a susţinut în declaraţiile sale că nu a săvârşit pretinsele fapte penale sesizate de către denunţător. (...) În raport de acestea, nefiind realizat conţinutul pretinselor fapte penale sesizate de către denunţător, urmează ca, în baza art. 10 lit. a C.p.p., să se dispună neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul Lazăr Laurenţiu pentru infracţiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 290, art. 25 raportat la art. 260 C.p. şi art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, întrucât ele nu există”, se arată în rezoluţie.
Meserie, te halesc!
Cât de bine şi-a făcut treaba magistratul iese în evidenţă prin comparaţia cazului cu soluţia instanţei. Agentul de pază a recunoscut, ulterior, că el a făcut cererea, dar că a lucrat la Ro Edil Service SRL până la sfârşitul lunii august 2007, recunoscând şi că el a săvârşit infracţiunea de furt în timp ce efectua serviciul de pază la firma păgubită. Marcu Cristian-Sorin a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare, iar SC Ro Edil Service SRL, cu toate eforturile depuse în afara legii, a fost obligată, în solidar cu inculpatul, la plata sumei de 26.352,18 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă. Rezoluţia citată relevă că magistratul n-a făcut altceva decât să cheme părţile şi să le ia declaraţii, fără să se verifice pe teren aspectele sesizate, fără să fie luate la puricat documentele indicate de denunţător. Să mai spunem că, la prima audiere în dosar, cel care a dat în vileag toate aceste aspecte a fost atenţionat într-un mod bine subliniat că totul s-ar putea întoarce împotriva sa pe calea denunţului calomnios. Felul în care i-a fost adus la cunoştinţă acest lucru l-a făcut pe om să ia totul ca o încercare de intimidare.
•••
În primăvara anului 2009, Laurenţiu Lazăr a fost cercetat într-un alt dosar penal, pentru abuz în serviciu. Cazul s-a consumat tot la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi tot în favoarea celui acuzat, deşi în acel an o făcuse bine de oaie la restaurantul „Dolce Vita” din Slatina. Povestea are, însă, farmecul ei, astfel încât trebuie tratată aparte într-un articol viitor.