Oltul Curtişoara-Roberto Ziduri, duel în Cupa României, în cadrul fazei regionale

După ce a ratat la penalty-uri promovarea în Liga a III-a, în duelul cu formaţia vâlceană Cozia Călimăneşti, campiona judeţului Olt, Oltul Curtişoara ia startul Cupei României. Noul sezon al competiţiei aduce un format nou, care va debuta pe 6 iulie cu o fază regională. Oltul Curtişoara face parte din regiunea Sud-Vest, grupa I, în care va întâlni Dâmboviţa şi Râmnicu Vâlcea. Primul meci este programat miercuri, 6 iulie, de la ora 18.00, la Curtişoara, contra formaţiei dâmboviţene Roberto Ziduri.

Cupa României debutează pe 6 iulie, cu o fază regională. Astfel, în fiecare regiune sunt două grupe a câte trei echipe, urmând ca acestea să joace fiecare cu fiecare, rezultând, astfel, trei meciuri în fiecare grupă, după ce s-a aplicat programul tabelei Berger de 4. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, astfel vor rezulta șapte calificate mai departe. Aceste șapte echipe învingătoare vor primi fiecare un trofeu al Cupei României pentru regiunea câștigată.

Jocurile din cadrul grupelor fazei regionale a Cupei României vor avea loc în zilele de 6, 9 şi 13 iulie cu începere de la ora 18:00, iar cele din cadrul finalelor vor avea loc în data de 16 iulie, cu începere de la ora 17:30, pe terenuri neutre, ce vor fi anunțate ulterior de FRF.

La finalul fiecărui meci din grupe se vor executa lovituri de departajare, indiferent de scorul final. Excepţie pot face meciul al doilea și al treilea, doar în situaţia în care echipa calificată din grupă în finala regiunii a fost deja stabilită ca urmare a rezultatelor din primele două meciuri, situaţie în care nu va mai fi necesară executarea loviturilor de departajare.

În turul 1 al Cupei României intră cele șapte câștigătoare ale fazei regionale și 69 de echipe din Liga 3, participând, astfel, un număr total de 76 de cluburi.

Oltul Curtişoara, campiona judeţului Olt, face parte din regiunea a 5-a, Sud-Vest.

Regiunea 5 / Sud-Vest

Grupa 1: Vâlcea, Olt, Dâmbovița

Oltul Curtișoara (Olt) – Roberto Ziduri (Dâmbovița), Sparta Râmnicu Vâlcea (Vâlcea) – Oltul Curtișoara, Roberto Ziduri – Sparta Râmnicu Vâlcea

Grupa 2: Dolj, Teleorman, Argeș

Dunărea Turris Turnu Măgurele (Teleorman) – Inter Câmpulung (Argeș), Dunărea Calafat (Dolj) – Dunărea Turris Turnu Măgurele, Inter Câmpulung – Dunărea Calafat.

Programul meciurilor echipei Oltul Curtişoara în faza grupelor:

ACS Oltul Curtişoara        -           ACS Roberto Ziduri (6 iulie, ora 18.00)

ATCS Sparta Râmnicu Vâlcea       -           ACS Oltul Curtişoara (9 iulie, ora 18.00)

ACS Roberto Ziduri          -           ATCS Sparta Râmnicu Vâlcea (13 iulie, ora 18.00)