O femeie, din Tia Mare, a murit după ce a băut din greşeală o substanţă pentru stropit legumele

O femeie, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tia Mare, judeţul Olt, a murit după ce a băut din greşeală dintr-o sticlă în care se afla o substanţă pentru stropit legumele. Nenorocirea s-a întâmplat pe data de 11 mai, în propria gospodărie.

Nenorocire într-o familie din comuna olteană Tia Mare. O femeie, în vârstă de doar 43 de ani, a murit după ce a băut insecticid folosit pentru stropirea legumelor din grădină. Femeia a băut din greşeală insecticidul, aflat într-o anexă gospodărească, care era pus într-o sticlă de suc.

La data de 11 mai 2023, în jurul orei 17:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Tia Mare, cu privire la faptul că o persoană se află decedată într-o locuință din localitate.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Corabia, care, din primele verificări, au identificat o femeie, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tia Mare, care ar fi ingerat o substanță toxică”, transmite IPJ Olt, despre evenimentul petrecut pe data de 11 mai.

Femeia a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a decedat.

Trupul acesteia a fost depus la morga Spitalului Orășenesc Corabia, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.