Mircea Irimescu: „Dacă Alro promovează, putem rămâne în aceeaşi formulă”

Informaţia că Sorin Cârţu şi Mircea Irimescu, două foste glorii ale Craiovei Maxima, ar putea prelua banca tehnică aluministă i-a surprins pe mulţi. La o săptămână distanţă, Niţulescu îi anunţa oficial, spunând că Irimescu este noul antrenor principal, iar Cârţu, care îşi doreşte să stea în umbră, consilier tehnic, acesta întocmind strategia pentru întreg clubul. Cuplul Cârţu-Irimescu s-a familiarizat cu lotul aluminist, cei doi au condus şedinţa de pregătire de joi şi se pregătesc pentru primul meci pe banca tehnică slătineană. Mircea Irimescu nu a negat că există posibilitatea ca alături de Cârţu să-şi prelungească contractul cu Alro, dacă aluminiştii vor face saltul în Liga I.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră acest mandat la Alro, de două luni?
Nu sunt două luni, vom petrece o lună jumătate la Slatina, până pe 15 iunie. Este o perioadă în care ne-am angajat la un obiectiv pe care l-am discutat cu preşedintele executiv Jane Niţulescu - locul trei.

Este realizabil, cum vi se pare această luptă pentru locul al treilea?
După părerea mea, nu este greu să terminăm pe locul al treilea. Vom încerca. Timişoara nu are o situaţie prea bună şi este posibil să nu primească licenţa, iar Alro să promoveze de pe locul al treilea. Chiar dacă vom câştiga toate meciurile nu putem să ajungem din urmă Timişoara. Noi ne facem socotelile noastre şi trebuie să ne atingem obiectivul - locul al treilea. Trebuie să ne facem treaba şi să realizăm ceea ce am vorbit cu Niţulescu.

Vă aşteaptă două deplasări foarte grele. Cum vedeţi duelul cu Chindia şi FC Argeş?
Sunt două ieşiri foarte grele, dar noi avem un meci greu şi cu Luceafărul Oradea şi trebuie să trecem cu bine de acest joc.

V-aţi făcut o idee despre lotul echipei Alro?
Am luat un prim contact cu băieţii zilele acestea când i-am văzut la antrenamente, ne-am făcut o idee. Am văzut Alro şi la televizior, i-am urmărit în ultima perioadă. V-am spus că am mai lucrat cu unii jucători. Pe Stancu, Velcovici, Săceanu, Vigariu şi Boroiban îi ştim bine. Şi pe ceilalţi îi ştiu, pentru că unii au jucat cu băiatul meu, cum este cazul lui Precup. Este un lot cu care ne putem atinge obiectivul, faţă de Severin...

Alro are un lot superior echipei Gaz Metan Severin?
Ştiu şi lotul echipei din Severin, nu pot să zic dacă cel de la Alro este superior sau nu Gazului... dar consider că echipa din Slatina are şanse să promoveze. Din ce am văzut şi pe la Severin şi pe aici, şanse mai mari are Alro. Chindia nu prea am văzut ce joacă, dar pe cei de la Severin i-am urmărit, era şi fiul meu acolo şi mergeam la meciuri. Eram interesaţi de Alro pentru că sunt de-ai noştri, sunt olteni, mai mult eram pe fotbalul din zona aceasta.
 
Cum vedeţi meciul cu Luceafărul Oradea?
Aşteptăm cu interes acest joc, sperăm să iasă bine, băieţii sunt încrezători, au tot sprijinul din partea noastră. Vom încerca să punem în valoare toate calităţile lor şi să aducem un plus prin cunoştinţele noastre.

Aveţi probleme de lot?
Velcovici este suspendat, iar doi băieţi au probleme medicale şi s-au pregătit separat, unul este de la juniori.
Cum stau jucătorii cu pregătirea fizică?
Sunt bine cu pregătirea, sunt la un nivel bun, nu sunt probleme.

În ce condiţii v-aţi prelungi contractul cu Alro?
Bineînţeles că ne-am prelungi înţelegerea cu Alro dacă se promovează. Din 15 iunie putem merge în continuare, putem discuta.

Veţi rămâne în aceeaşi formulă?
Da, putem rămâne la Alro în aceeaşi formulă şi să înaintăm alte discuţii.

Este adevărat că în vară aveţi ofertă de peste hotare de un milion de dolari?
Nu ştiu, ne-au mai furat din ei. Acestea sunt alte probleme.

Faceţi parte dintr-o generaţie de excepţie, cum vi se pare fotbalul de acum?
Sunt mulţi bani şi puţini fotbalişti. De fapt sunt mai puţini fotbalişti şi mai mulţi jucători de fotbal.