Secţia ATI Covid-19 de la SJU Slatina nu mai are paturi libere

O nouă creştere a internărilor în spital a celor confirmaţi cu noul coronavirus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Situaţia cea mai grav este la ATI, acolo unde cele opt paturi rezervate bolnavilor care au o formă gravă sunt ocupate în totalitate.

Terapia Intensivă COVID-19 din cadrul Spitalului judeţean de Urgenţă Slatina este din nou ocupată în totalitate. Potrivit ultimelor date, în secţia Covid 19, sunt internate 45 de persoane confirmate, 8 aflându-se la ATI cu o formă severă a bolii. Capacitatea spitalului slătinean pentru pacienţii confirmaţi este de 80 de locuri. Cât priveşte situaţia suspecţilor, din cele 50 de paturi rezervate, 7 sunt ocupate. 

De asemenea, a fost amenajată o zonă de terapie intermediară, pentru cazurile medii spre grav.

Toate cele 8 paturi de la ATI Covid-19 sunt ocupate. De asemenea, avem un fel de terapie intermediară pentru cazurile medii spre grav, unde sunt patru paturi dotate cu aparate de oxigen. În cazul în care se eliberează un loc la ATI, pacientul este mutat din această terapie intermediară”, a precizat managerul SJU Slatina, Dan Stana.

De la începutul pandemiei, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-au vindecat 787 de persoane confirmate cu noul coronavirus. Din păcate, 177 au pierdut lupta.