FOTO&VIDEO. Dispariţia fetei din Caracal. Cinci pungi cu carne găsite în congelatorul taximetristului de ocazie

Cinci pungi de carne au fost găsite de anchetatori, vineri dimineaţa, în congelatorul bărbatului în vârstă de 65 din Caracal, taximetrist de ocazie. Totodată, în autoturismul acestuia a fost găsit un cercel, despre care se bănuieşte că ar fi al Alexandrei Măceşanu, tânăra dispărută miercuri.

Anchetatorii au mai găsit în locuinţa situată pe strada Craiovei din Caracal mai mulţi dinţi ce par a fi de om.

O percheziţie domiciliară a fost defăşurată, vineri dimineața, în Caracal, la locuinţa unui bărbat a cărui maşină a fost văzută pe camerele de supraveghere luând la ocazie o tânără.

Acţiunea este desfăşurată în cazul tinerei în vârstă de 15 ani, dispărută în cursul zilei de miercuri.

Potrivit unor surse, este vorba despre locuința unui bărbat în vârstă de 65 de ani, care practică taximetrie de ocazie, în Caracal.

Aceleași surse susțin că, într-adevăr, în gospodăria respectivă, într-un butoi, au fot găsite oseminte, care au fost ridicate de medicii legişti. Încă nu se ştie dacă este vorba despre resturi umane, o expertiză medico-legală urmând să stabilească acest lucru.

Vecinii spun că bărbatul de 65 de ani era foarte masiv, că era divorţat şi că avea o maşină cu care pleca dimineaţa şi venea seara.

„Conducerea Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfășurate de colegii din Olt cu privire la cazul de la Caracal. Toate activitățile se desfășoară sub coordonarea unui procuror“, transmit poliţiştii.

Între timp, pe site-urile de socializare s-a viralizat o postare, iar cometatorii spun că mai multe fete arse ar fi fost găsite la locaţia respectivă.

O tânără de 15 ani, din Dobrosloveni, a fost dată dispărută, miercuri dimineaţă, după ce a plecat de acasă, la Caracal, moment din care familia nu mai ştie nimic despre ea.

Mama fetei este cea care a anunţat dispariţia Alexandrei Măceşanu, elevă a Liceului „Mihai Viteazul” Caracal.

Într-o postare distribuită pe Facebook, familia fetei cere ajutorul celor care ar putea avea informaţii despre tânără.

În urmă cu mai multe luni, o altă tânără din Caracal a dispărut în condiţii la fel de suspecte