Sport

2021-10-27, 18:19:35

FOTO. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, vizită de lucru în Olt

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, împreună cu directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, şi managerul Departamentului Competiţii, Felix Grigore, au efectuat, astăzi, o vizită de lucru în judeţul Olt. Conducerea FRF s-a întâlnit cu membrii afiliaţi pentru a discuta diverse probleme pe care le întâmpină cluburile, în această perioadă, marcată de pandemia Covid-19.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, împreună cu Mihai Stoichiţă şi Felix Grigore, au trecut pe la cluburile din Liga a III-a din Olt, în cadrul unei vizite de lucru. De asemenea, cei care se ocupă de destinele fotbalului au vizitat şi Clubul Sportiv Şcolar Slatina şi Liceul cu Program Sportiv Slatina. Temele discuţiei au fost legate de nevoile pe care le au membri afiliaţi, în această perioadă de pandemie.

Aflaţi la antrenament, juniorii Under 9 şi Under 11 ai clubului Petrolul Potcoava au avut parte cu adevărat de o surpriză şi au ţinut să se fotografieze cu preşedintele FRF, care i-a încurajat în ceea ce fac.

Delegaţia FRF a fost însoţită de preşedintele AJF Olt, George Constantinescu. 


Comentarii

Redacţia

2021-10-27 18:19:35

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...