Favoritele au debutat cu victorie în runda inaugurală a Ligii a IV-a

Liga a IV-a a debutat fără surprize, favoritele reuşind să-şi adjudece punctele puse în joc. Campioana din sezonul trecut, Recolta Stoicăneşti, s-a impus fără probleme în jocul de pe teren propriu cu Victoria Dobrun, scor 4-1.

Primul eşalon judeţean a debutat, în week-end, fără surprize majore. Favoritele şi-au respectat statutul, adunând primele puncte în lupta pentru câştigarea campionatului.

Cea mai clară victorie a fost obţinută de campioana din stagiunea trecută, Recolta Stoicăneşti. AS Milcov, de asemenea, şi-a trecut în cont cele trei puncte, iar Vediţa Coloneşti, formaţie ce are în lot mulţi jucători cu state vechi la nivelul primelor eşaloane, s-a impus, scor 3-1, pe teren propriu, cu Vedea Văleni.

Derby-ul Ligii a IV-a, Juventus Slatina-CSS Slatina, a fost amânat, jocul urmând a fi reprogramat la o dată stabilită de comun acord de reprezentanţii celor două echipe.

Rezultatele primei etape


Juventus Slatina    - CSS Slatina (amânat)
Oltul Curtişoara    - FC Olt Scorniceşti    2-2
Petrolul Potcoava    - AS Milcov    1-3
Olteţul Osica    - Viitorul Rusăneşti    4-2
Recolta Stoicăneşti    - Victoria Dobrun    4-1
ACS Romanaţi    - Voinţa Băbiciu    1-4
Avântul Coteana    - Viitorul Grădinile    1-1
Vediţa Coloneşti    - Vedea Văleni Nicolae Titulescu    3-1