DRAMĂ. Rădoi a fost primul poliţist care a ajuns la locul accidentului fiului său

Ca şi cum drama pierderii fiului său n-ar fi fost de ajuns, adjunctul IPJ Olt, Cristian Rădoi, a fost chiar primul poliţist care a ajuns la locul accidentului lui Marius.

Comisarul şef Rădoi participa la o acţiune alături de şeful Serviciului Poliţie Rutieră, Cristian Tiţa, când poliţiştii au primit apelul că un accident rutier s-a petrecut pe drumul naţional DN 65, la Negreni. Rădoi şi Tiţa au fost cei care l-au scos pe Marius din maşină, până la intervenţia serviciilor de salvare şi pompieri.

Tânărul în vârstă de 19 era singur în autoturism.

Accidentul s-a petrecut la ora 22.00, pe drumul naţional DN 65, în localitatea Negreni.

Şoferul nu ar fi adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul direcţiei de mers a autoturismului, a derapat şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului.

În urma impactului, Marius Rădoi a suferit multiple leziuni, fiind transportat de o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în stare de inconştienţă.

Tânărul a fost resuscitat de patru ori, pe drumul spre spital, medicii au intrat cu el de urgenţă în operaţie, însă a decedat.