Culise. Cum s-au înghesuit mai marii PNL să-şi aroge merite, în cazul ISCTR Oltenia

Mi se pare de-a dreptul penibil cum mai marii liberali s-au înghesuit să se împăuneze şi să-şi aroge meritul că Insepctoratul Teritorial pentru Controlul Traficului Rutier nu se mai mută de la Slatina la Craiova. Mai întâi şeful filialei judeţene, apoi deputatul partidului au postat pe Facebook un ordin al ministrului Transporturilor prin care se arăta că ISCTR nr. 6 Oltenia „nu se mai mută”.

Aşadar, era vorba să se mute, dar nu se mai fac acest lcuru. Niciunul dintre cei doi distinşi liberali nu ne menţionează motivul pentru care, în primul rând, se muta sediul acestei instituţii, în judeţul vecin. Cert este, însă, că ambii au aflat dintr-o ştire scrisă de subsemnatul, după cum urmează.

În urma unui pont anonim, am confirmat, documentat şi scris despre faptul că ISCTR Oltenia, care are în subordine activtatea de control a traficului rutier din judeţele Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, îşi schimbă sediul din Slatina la Craiova. „Astăzi mută arhiva”, mi-a declarat o persoană.

Pe seară, pe când mă delectam cu un serial al unei celebre platforme de streaming, am fost sunat de către deputatul partidului de guvernământ, care mi-a atras atenţia că ştirea nu este adevărată. Că a vorbit el cu ministrul Transporturilor şi că nu s-a întâmplat aşa ceva. Plin de deontologie, am adăugat o frază articolului în care am consemnat precizările parlamentarului PNL. Numai că, a doua zi dimineaţa, chiar dumnealui a publicat pe Facebook un document semnat de ministru prin care se arăta că ISCTR nu se mai mută. Aşadar, s-a intenţionat mutarea, dar nu se mai mută!

Oricum, cert este că m-am cam săturat să le fac agenda celor de la PNL Olt. Cum scriu despre vreun derapaj al vreunei instituţii, cum primesc replica de la liberali sau lucrurile sunt modificate spre normalitate.

Aşa s-a întâmplat şi cu scandalul în urma izbucnirii focarului de la Ambulanţa Olt. Preşedintele filialei judeţene a partidului de guvernământ s-a inflamat că am zis că este singurul Serviciu din ţară cu un director medical numit pe recomandare, cu ştampilă şi semnătură de la partid. Mi-a răspuns chiar a doua zi şi m-a atenţionat că trimite Corpul de control al ministrului Sănătăţii, la SAJ Olt. Până la urmă a fost doar un control de la Prefectură.

Vreau doar să mai subliniez că genul ăsta de ping-pong cu reprezentanţii presei nu ajută un politician, ci din contră. Şi alţi candidaţi ai partidului dumneavoastră, domnule preşedinte, au făcut aceeaşi greşeală şi au pierdut lupte electorale importante. Învăţaţi măcar din greşelile altora.