CSM Slatina dă startul antrenamentelor pentru barajul de promovare în Liga a II-a

După mai bine de trei luni de pauză, generată de pandemia COVID-19, echipa de fotbal CSM Slatina se va reuni marţi la Complexul Sportiv „1 Mai”, pentru a da startul pregătirilor în vederea abordării duelurilor decisive din cadrul barajului de promovare în Liga a II-a. Dubla manşă cu Progresul Spartac va avea loc undeva la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, însă FRF nu a stabilit deocamdată datele de disputare ale tur-returului.

Echipa de fotbal CSM Slatina dă, marţi, startul pregătirilor în vederea abordării barajului de promovare în Liga a II-a. Jucătorii aflaţi sub comanda lui Mihai Ianovschi se vor pregăti în aer liber, pe terenurile din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai”, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară şi distanţare socială.

CSM Slatina, aflată la egalitate de puncte cu Progresul Spartac, va susţine la sfârşitul lunii iulie, începutul lui august, barajul de promovare în Liga a II-a. Federaţia Română de Fotbal nu a stabilit, deocamdată, datele de disputare ale barajului, care se va disputa tur-retur. 

Jucătorii grupării slătinene vor avea aproximativ şase săptămâni de pregătire până la duelul decisiv cu  Progresul Spartac.