Cinci cadre medicale de la SJU Slatina şi angajaţi de pe platforma industrială, printre ultimele îmbolnăviri raportate

Creşte numărul cadrelor medicale depistate pozitiv la COVID-19. Alţi cinci angajaţi ai SJU Slatina, testaţi la revenirea din concediu, au fost depistaţi cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. Cele cinci cadre medicale sunt contacţi ai unor cazuri anterior confirmate. De asemenea, printre cazurile raportate, astăzi, 24 iulie, de către autorităţi, se mai numără un angajat de la Pirelli Slatina, unul de la Alro, un pacient al Spitalului Balş, în timp ce restul au transmitere comunitară.

Potrivit datelor DSP Olt, cu cele 20 de cazuri raportate de Grupul de Comunicare Strategică, numărul persoanelor confirmate pozitiv a ajuns la 581. Dintre acestea, 249 sunt vindecate, 174 se află internate în spital, iar 71 s-au externat la cerere.

Dintre cele 20 de îmbolnăviri raportate, cinci sunt cadre medicale de la SJU Slatina, de pe secţiile Chirurgie Generală şi Neurologie, două sunt înregistrate pe platforma industrială, la Alro Slatina şi Pirelli Slatina, iar restul au transmitere comunitară. De asemenea, printre cele 20 de cazuri confirmate se numără şi un pacient al Spitalului Orăşenesc Balş. 

Potrivit datelor DSP Olt, a crescut şi numărul pacienţilor din judeţul Olt, care se află la terapie intensivă. Astfel, şapte olteni se află la  ATI, însă niciunul nu este ventilat mecanic. De asemenea, de la începutul pandemiei, s-au înregistrat 20 decese în rândul unor persoane confirmate cu COVID-19, ultimele două în ultimele 24 de ore.