429 de cazuri de tuberculoză, în judeţ. Incidenţă crescută în rândul oltenilor de la sate

La nivelul judeţului s-au înregistrat, anul trecut, 429 de cazuri de TBC, dintre care 326 sunt cazuri noi. Grav este că nouă copii s-au îmbolnăvit de tuberculoză. Boala este mult mai răspândită în rândul oltenilor din mediul rural.

Potrivit datelor furnizate de DSP Olt, la nivelul judeţului, anul trecut s-au înregistrat 429 cazuri de TBC, din care 137 sunt în urban, iar 292 în rural. Astfel, incidenţa este mult mai crescută în rândul oltenilor din mediul rural. La finalul anului trecut, în urma tratamentului, au rămas în evidenţă 411 olteni cu tuberculoză, din care 132 în mediul urban şi 279 în mediul rural. Opt din cei care au în continuare boala sunt copii, jumătate fiind în rural.

Dacă în 2008 mureau 65 de olteni din cauza tuberculozei, în 2017 au murit 40, numărul deceselor fiind în scădere de la an la an.

DSP Olt desfăşoară, în perioada 24 martie - 10 aprilie, campania privind „Ziua Mondială de luptă împotriva Tuberculozei”, aceasta fiind organizată de Compartimentul de Evaluare şi Promovarea Sănătăţii din cadrul instituţiei din judeţ.

La nivel naţional, la finalul anului 2017, erau în evidenţă 14.000 de cazuri noi, 13.004 de cazuri notificate de tuberculoză. La copiii cu vârste de până la patru ani s-au înregistrat 280 cazuri la fete şi 320 la băieţi. S-au înregistrat 927 decese, 741 bărbaţi şi 186 femei.

Conform raportului Supraveghere şi Monitorizarea Tuberculozei în Europa, 2018, în 2016, cele cinci ţări cu cel mai mare număr de cazuri incidente de TB, au fost: Rusia (94.000), Ucriana (39.000), Uzbekistan (24.000), România (15.000) şi Kazakhstan (12.000).