Eveniment

2021-01-26, 13:08:20

30 cazuri noi de coronavirus, în judeţul Olt. Sunt raportate şi decese ale unor pacienţi infectaţi

30 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate, marţi, pentru judeţul Olt, numărul total al infectărilor ajungând la 10.421. Rata de infectare este de 0,53 cazuri la 1.000 de locuitori.

Până astăzi, 26 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 715.438 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
658.595 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.877 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 17.938 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.01.2021 (10:00) – 26.01.2021 (10:00) au fost raportate 97 de decese (60 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.922. Dintre acestea, 1.002 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.328.908  teste RT-PCR și 88.010  teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.197 de teste RT-PCR (14.079 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.118 la cerere) și 6.885 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 35.504 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.147 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.492 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 159 de persoane.

Comentarii

Redacţia

2021-01-26 13:08:20

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...