Modificările salariului în REVISAL, ca urmare a trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, se pot face până la 31 martie 2018

Angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul mutării CAS și CASS la angajat. Potrivit datelor furnizate de ITM, la nivelul judeţului Olt, sunt puţin peste 65.000 de salariaţi activi.

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi proiectul de hotărâre privind Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL), una dintre prevederi vizând perioada pe care angajatorii o vor avea la dispoziţie pentru transmiterea modificării salariului de bază lunar brut, în contextul mutării CAS şi CASS de la angajator la salariat, începând de anul viitor, odată cu majorarea salariului la 1.900 de lei.


Documentul stabileşte ca excepţie, în contextul mutării CAS și CASS la salariat, faptul că angajatorii vor putea transmite până la data de 31 martie 2018, orice modificare a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri, care se produce de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului şi până la 31 martie 2018.


Ulterior datei de 31 martie, actul normativ mai prevede, ca regulă, transmiterea în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii  acesteia.


Precizăm că, în  cazul contractelor nou incheiate, acestea trebuie transmise, în continuare, către Registru, cu o zi inainte ca angajatul sa isi inceapa activitatea. Potrivit documentului adoptat de Guvern, orice modificare a funcţiei/ocupaţiei, conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative, a tipului sau a duratei contractului individual de muncă, precum şi orice schimbare a duratei timpului de muncă şi repartizarea acestuia, în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, se transmite în registru cel târziu în ziua anterioară producerii modificării. Excepţie fac situaţiile în care modificarea se produce ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti când înregistrarea se face în termen de 20 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia.


Hotărârea de Guvern mai prevede că persoanele fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă au obinut sau nu statutul de utilitate publică, instituţiile sau autorităţile publice şi alte entităţi juridice,  care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, au obligaţia de a întocmi, completa şi transmite Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, cu respectarea dispoziţiilor privind protecţia datelor cu caracter personal.

REVISAL se completează şi se transmite Inspectoratului Teritorial de Muncă în ordinea încheierii contractelor individuale şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data începerii activităţii, funcţia, salariul, sporurile, perioada şi cauzele de suspendare a raportului de muncă, perioada detaşării şi data încetării contractului individual de muncă.


Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se face cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu noul Cod Fiscal, termenul fiind prelungit doar in ceea ce priveşte obligaţia de transmitere a datelor către REVISAL. Măsura nu generează costuri suplimentare pentru angajatori.